The Daily Audio Bible

¹⁴ Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr-o poruncă veşnică. ¹⁵ Timp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel. ¹⁶ În prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică. ¹⁸ În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime. ¹⁹ Timp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“

²¹ Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. ²² Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa, ²³ pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa. ²⁴ Să ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri. ²⁵ Când veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă. ²⁶ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», ²⁷ voi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă^[a] casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat. ²⁸ Apoi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron.

Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt

²⁹ La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. ³⁰ Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. ³¹ În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le­a zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. ³² Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţi­mă.“

³³ Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ ³⁴ Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. ³⁶ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. ³⁷ Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii^[b]. ³⁸ O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. ³⁹ Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.

⁴⁰ Israeliţii au stat în Egipt^[c] patru sute treizeci de ani. ⁴¹ La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.

Porunci privind Paştele

⁴³ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte, ⁴⁴ dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis; ⁴⁵ peregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce. ⁴⁶ Să fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase. ⁴⁷ Paştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel. ⁴⁸ Dacă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce. ⁴⁹ Va fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“ ⁵⁰ Toţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron. ⁵¹ În ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.

Sărbătoarea Azimelor şi răscumpărarea întâilor născuţi

13 Domnul i-a zis lui Moise: ² „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“

³ Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită. ⁴ Astăzi ieşiţi, în luna Abib^[d]. ⁵ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, ţară pe care El a jurat părinţilor voştri că v-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere – să ţineţi această sărbătoare în luna aceasta. ⁶ Şapte zile să mâncaţi azime, iar în a şaptea zi să ţineţi o sărbătoare în cinstea Domnului. ⁷ Timp de şapte zile să mâncaţi azime; să nu se găsească la voi pâine dospită şi nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru. ⁸ Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.» ⁹ Să fie pentru voi ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte^[e], pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt. ¹⁰ Să ţineţi această poruncă la vremea ei, în fiecare an. ¹¹ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă, ¹² să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul. ¹³ Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie^[f]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul^[g]. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri. ¹⁴ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei. ¹⁵ Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri. ¹⁶ Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“

Isus vindecă doi orbi la Ierihon

²⁹ Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime de oameni L-a urmat pe Isus. ³⁰ Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige:

– Ai milă de noi, (Doamne,)^[a] Fiul lui David!

³¹ Mulţimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau şi mai tare:

– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!

³² Isus S-a oprit, i-a chemat şi i-a întrebat:

– Ce vreţi să fac pentru voi?

³³ Ei au răspuns:

– Doamne, să ne fie deschişi ochii!

³⁴ Lui Isus I s-a făcut milă de ei şi le-a atins ochii. Imediat ei şi-au recăpătat vederea şi L-au urmat.

Intrarea triumfală în Ierusalim

21 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, lângă Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, ² spunându-le: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi imediat ce intraţi în el veţi găsi o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine! ³ Dacă vă va zice cineva ceva, să-i spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi imediat îi va trimite“. ⁴ Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:

⁶ Ucenicii s-au dus şi au făcut aşa cum le poruncise Isus. ⁷ Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a aşezat deasupra lor. ⁸ O mare mulţime de oameni îşi aşterneau hainele pe drum^[c], iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. ⁹ Mulţimile care mergeau înaintea lui Isus şi cele care-L urmau strigau:

¹⁰ Când a intrat în Ierusalim, toţi cei din cetate au început să se agite şi să întrebe:

– Cine este Acesta?

¹¹ Mulţimile răspundeau:

– Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileii!

Isus alungă negustorii din Templu

¹² Isus a intrat în Templu^[f] şi i-a scos afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei ¹³ şi le-a zis: „Este scris:

dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“^[h]

¹⁴ Au venit la El în Templu nişte orbi şi şchiopi, iar El i-a vindecat. ¹⁵ Dar conducătorii preoţilor şi cărturarii, când au văzut lucrurile minunate, pe care le făcea, şi pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, au fost indignaţi ¹⁶ şi I-au zis:

– Auzi ce spun aceştia?

Isus le-a răspuns:

– Da! N-aţi citit niciodată acolo unde scrie că:

¹⁷ Şi, lăsându-i, a ieşit din cetate, S-a îndreptat spre Betania şi a înnoptat acolo.

Blestemarea smochinului neroditor. Puterea rugăciunii.

¹⁸ Dimineaţa, în timp ce se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. ¹⁹ A văzut un smochin lângă drum şi S-a dus spre el, dar n-a găsit în el decât frunze. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai iasă rod din tine!“ Şi deodată smochinul s-a uscat. ²⁰ Ucenicii s-au mirat când au văzut acest lucru şi L-au întrebat:

– Cum de s-a uscat smochinul aşa deodată?

²¹ Isus le-a răspuns:

– Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă şi nu v-aţi îndoi, aţi face nu numai ceea ce am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă aţi zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai! ²² Toate lucrurile pe care le cereţi cu credinţă în rugăciune, le veţi primi.