Print Page Options Listen to Reading
Previous Prev Day Next DayNext

The Daily Audio Bible

This reading plan is provided by Brian Hardin from Daily Audio Bible.
Duration: 731 days

Today's audio is from the CSB. Switch to the CSB to read along with the audio.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Deuteronom 2-3

Pribegia prin pustie

Apoi ne-am întors şi am mers în pustie, pe drumul către Marea Roşie[a], după porunca Domnului. Am înconjurat multe zile muntele Seir.

Domnul mi-a zis: «Ajunge cât aţi înconjurat muntele acesta! Întoarceţi-vă spre nord! Porunceşte poporului următorul lucru: ‘Acum veţi traversa teritoriul fraţilor voştri, urmaşii lui Edom, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziţi bine. Nu-i provocaţi la luptă, fiindcă nu vă voi da nimic din ţara lor, nici măcar o palmă de pământ. Muntele Seir i l-am dat în stăpânire lui Esau. Să cumpăraţi de la ei pe preţ de argint hrană, ca să aveţi ce mânca şi să cumpăraţi de la ei pe preţ de argint apă, ca să aveţi ce bea, căci Domnul, Dumnezeul vostru, a binecuvântat toată lucrarea mâinilor voastre. El cunoaşte călătoria voastră prin pustia cea mare; în timpul acestor patruzeci de ani Domnul, Dumnezeul vostru, a fost cu voi şi nu aţi dus lipsă de nimic’.»

Şi astfel am trecut pe lângă fraţii noştri, urmaşii lui Esau, care locuiau în Seir, departe de drumul spre Araba, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am luat-o pe drumul care traversează pustia Moabului.

Domnul mi-a zis: «Să nu-i asediaţi pe moabiţi şi să nu-i provocaţi la luptă, fiindcă nu vă voi da nimic din ţara lor; cetatea Ar am dat-o în stăpânirea urmaşilor lui Lot.» 10 (În trecut aici locuiau emiţii, un popor puternic, numeros şi de statură înaltă asemenea anachiţilor[b]. 11 Ei erau consideraţi refaiţi ca şi anachiţii, dar moabiţii îi numeau emiţi. 12 În Seir au locuit în trecut şi horiţii, însă urmaşii lui Esau i-au ocupat, i-au nimicit şi au locuit în locul lor, la fel cum a făcut Israel în ţara pe care Domnul i-a dat-o ca moştenire.) 13 «Acum ridicaţi-vă şi traversaţi uedul[c] Zared!» Şi noi am traversat uedul Zared.

14 Perioada de când am plecat din Kadeş-Barnea şi până la traversarea uedului Zared a fost de treizeci şi opt de ani, timp în care toată generaţia de luptători a pierit din mijlocul taberei, aşa cum jurase Domnul. 15 Într-adevăr mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până ce au pierit.

16 După ce au murit toţi luptătorii din mijlocul poporului, 17 Domnul mi-a vorbit: 18 «Astăzi vei trece hotarul Moabului pe la Ar. 19 Când te vei apropia de amoniţi, să nu-i asediezi şi să nu-i provoci la luptă, fiindcă nu-ţi voi da nimic din ţara lor, pentru că am dat-o în stăpânirea urmaşilor lui Lot.» 20 (Şi această ţară era considerată ca fiind a refaiţilor, deoarece ei au locuit-o în trecut; amoniţii îi numeau zamzumimi. 21 Ei erau un popor puternic, numeros şi de statură înaltă asemenea anachiţilor. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniţilor care i-au ocupat şi au locuit în locul lor. 22 La fel a făcut şi pentru urmaşii lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe horiţi dinaintea lor. Ei i-au ocupat şi au locuit în acel loc până în ziua de azi. 23 Tot aşa s-a întâmplat şi cu aviţii care locuiau în satele dimprejurul Gazei. Caftoriţii, veniţi din Caftor[d], i-au distrus şi au locuit în locul lor.)

Înfrângerea lui Sihon, regele Heşbonului

24 «Ridică-te şi traversează uedul Arnon, pentru că l-am dat în mâinile tale pe Sihon amoritul, regele Heşbonului, împreună cu ţara lui. Începe cucerirea şi provoacă-l la luptă. 25 De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer. Când vor auzi veşti despre tine, vor începe să tremure şi se vor îngrozi.»

26 Din pustia Chedemot am trimis soli lui Sihon, regele Heşbonului, cu gând de pace, ca să-i spun: 27 «Lasă-mă să trec prin ţara ta! Voi merge numai pe drum şi nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga. 28 Să-mi vinzi pe preţ de argint doar hrană, ca să am ce mânca şi apă, ca să am ce bea. Lasă-mă doar s-o traversez mergând pe jos – 29 aşa cum m-au lăsat urmaşii lui Esau, care locuiesc în Seir şi moabiţii care locuiesc în Ar – până când voi traversa Iordanul în ţara pe care Domnul, Dumnezeul nostru, ne-o dă.» 30 Dar Sihon, regele Heşbonului, nu ne-a lăsat să trecem, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat şi i-a împietrit inima ca să-l dea în mâinile tale, după cum vezi astăzi.

31 Domnul mi-a zis: «Iată că am început să ţi-l dau pe Sihon împreună cu ţara lui; ia în stăpânire teritoriul lui.» 32 Când Sihon împreună cu toţi oamenii săi a ieşit la luptă împotriva noastră la Iahaţ, 33 Domnul, Dumnezeul nostru, l-a dat în mâinile noastre; noi l-am lovit de moarte atât pe el, cât şi pe fiii lui şi pe întregul lui popor. 34 Le-am cucerit atunci toate cetăţile şi am distrus[e] tot ce era în ele – bărbaţi, femei şi copii. N-am lăsat nici un supravieţuitor. 35 Numai animalele şi bunurile din cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi. 36 De la Aroer, care este pe malul uedului Arnon şi de la cetatea care se află în defileu, până la Ghilad n-a existat nici o cetate prea puternică pentru noi. Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate. 37 Însă de ţara amoniţilor, de malurile uedului Iabok şi de cetăţile din regiunea muntoasă nu v-aţi atins, aşa cum a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.

Înfrângerea lui Og, regele Başanului

Ne-am întors şi am luat-o în sus pe drumul către Başan. Og, regele Başanului, ne-a ieşit înainte împreună cu toţi oamenii lui ca să se lupte cu noi la Edrei. Domnul mi-a zis: «Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul şi ţara sa. Să-i faci aşa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriţilor, care locuia în Heşbon.»

El l-a dat în mâinile noastre şi pe Og, regele Başanului, împreună cu tot poporul lui. I-am lovit până ce n-a mai rămas nici un supravieţuitor. Am cucerit atunci toate cetăţile, până când n-a mai rămas nici una pe care să n-o fi luat de la ei, din cele şaizeci de cetăţi din tot ţinutul Argobului, din regatul lui Og din Başan. Aceste cetăţi erau fortificate cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare; pe lângă acestea mai erau şi satele fără ziduri, şi ele numeroase. Noi le-am distrus cu totul[f], aşa cum îi făcusem şi lui Sihon, regele Heşbonului, nimicind[g] bărbaţii, femeile şi copiii din fiecare cetate. Dar toate animalele şi bunurile care erau în cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi.

Astfel, în perioada aceea am cucerit de la doi regi amoriţi teritoriile care sunt la răsărit de Iordan, de la uedul[h] Arnon până la muntele Hermon (Hermonul fiind numit Sirion de către sidoniţi şi Senir de către amoriţi), 10 toate cetăţile podişului, întreg Ghiladul şi tot Başanul până la Salca şi Edrei, cetăţi ale regatului lui Og, în Başan. 11 (Doar Og, regele Başanului, mai rămăsese din neamul refaiţilor. Patul[i] lui este unul de fier şi se află la Raba, cetatea amoniţilor. Are o lungime de nouă coţi şi o lăţime de patru coţi, după cotul unui om.[j])

Împărţirea Transiordaniei

12 Acesta era teritoriul pe care-l luasem în stăpânire atunci. Le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este lângă uedul Arnon, precum şi jumătate din regiunea muntoasă a Ghiladului împreună cu cetăţile ei. 13 Ceea ce mai rămăsese din Ghilad şi tot Başanul, regatul lui Og, am dat unei jumătăţi din seminţia lui Manase. (Întreaga regiune a Argobului din Başan era cunoscută ca ţara refaiţilor. 14 Iair, urmaşul lui Manase, a luat în stăpânire întreaga regiune a Argobului până la hotarul cu gheşuriţii şi maacatiţii. El a numit acele aşezări după numele său, acestea chemându-se până astăzi Havot-Iair[k].) 15 Iar Ghiladul l-am dat lui Machir. 16 Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat ţinutul de la Ghilad până la uedul Arnon, al cărui mijloc ţine loc de hotar şi până la uedul Iabok, care este hotarul amoniţilor. 17 Le-am dat Araba[l], care se întinde până la Iordan, din Chineret[m] până la Marea Arabei (Marea Sărată)[n], iar spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga.

18 În vremea aceea v-am poruncit astfel: «Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat ţara aceasta în stăpânire. Toţi cei puternici să meargă înarmaţi înaintea fraţilor lor israeliţi. 19 Numai soţiile, copiii şi vitele voastre – ştiu că aveţi multe vite – să rămână în cetăţile pe care vi le-am dat, 20 până când Domnul le va da odihnă fraţilor voştri la fel ca şi vouă şi vor stăpâni ţara pe care El le-a dat-o dincolo de Iordan. După aceea fiecare se va întoarce la proprietatea lui.»

21 Tot atunci i-am spus lui Iosua: «Ai fost martor la tot ceea ce Domnul, Dumnezeul vostru, a făcut acestor doi regi; tot aşa va face tuturor regatelor împotriva cărora vei merge. 22 Deci să nu vă temeţi de ei, fiindcă Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta pentru voi.»

Moise este oprit să treacă Iordanul

23 În perioada aceea m-am rugat Domnului şi I-am zis: 24 «Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău măreţia şi puterea mâinii Tale, căci care este dumnezeul acela, în cer sau pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere asemănătoare cu a Ta? 25 Dă-mi voie, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună care este dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul.»

26 Dar Domnul s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat. El mi-a răspuns: «Destul! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta. 27 Urcă-te pe vârful Pisga şi priveşte spre apus, spre nord, spre sud şi spre răsărit. Priveşte-o cu ochii tăi, pentru că nu vei trece Iordanul. 28 Instruieşte-l pe Iosua, încurajează-l şi întăreşte-l, fiindcă el va merge înaintea acestui popor şi el îl va ajuta să stăpânească ţara pe care tu o vei vedea.» 29 Şi astfel am rămas în valea care este aproape de Bet-Peor.

Luca 6:12-38

Alegerea celor doisprezece apostoli

12 Într-una din zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut zi, i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli[a]. 14 Aceştia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov; Ioan; Filip; Bartolomeu[b]; 15 Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Simon, numit Zelotul[c]; 16 Iuda[d], fiul lui Iacov; şi Iuda Iscarioteanul, cel care a ajuns trădător.

Fericiri şi vaiuri

17 A coborât cu ei şi S-a oprit pe un loc neted, împreună cu o mare mulţime de ucenici de-ai Săi şi cu o mare mulţime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea de coastă a Tirului şi a Sidonului, 18 care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.

20 Isus Şi-a ridicat privirea spre ucenicii Lui şi le-a zis:

„Ferice de voi, cei săraci,
    căci a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu!
21 Ferice de voi, care acum sunteţi flămânzi,
    căci voi veţi fi săturaţi!
Ferice de voi, care acum plângeţi,
    căci voi veţi râde!

22 Ferice de voi când oamenii vă urăsc, vă exclud dintre ei, vă insultă şi resping numele vostru ca pe ceva rău, din pricina Fiului Omului! 23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în cer! Căci tot aşa făceau şi strămoşii voştri cu profeţii!

24 Dar vai de voi, cei bogaţi,
    căci voi v-aţi primit mângâierea!
25 Vai de voi, cei care acum sunteţi sătui,
    căci voi veţi flămânzi!
Vai de voi, cei care râdeţi acum,
    căci voi veţi jeli şi veţi plânge!
26 Vai de voi, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine,
    căci tot aşa au făcut şi strămoşii voştri cu falşii profeţi!

Iubirea duşmanilor

27 Eu însă vă spun, vouă, celor ce ascultaţi: iubiţi-vă duşmanii, faceţi-le bine celor ce vă urăsc, 28 binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce se poartă urât cu voi! 29 Celui ce te loveşte peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt! Pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica[e]! 30 Oricui îţi cere, dă-i, iar de la cel ce-ţi ia din bunurile tale, nu le mai cere înapoi! 31 Aşa cum aţi dori să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!

32 Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii[f] îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei! 33 Şi dacă le faceţi bine doar celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac la fel! 34 Iar dacă-i împrumutaţi doar pe cei de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii îi împrumută pe păcătoşi ca să primească înapoi la fel! 35 Voi însă iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine şi împrumutaţi fără să mai aşteptaţi nimic în schimb! Astfel răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fii ai Celui Preaînalt, căci El este bun şi cu cei nerecunoscători şi răi! 36 Fiţi milostivi, tot aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv!

Paiul şi bârna

37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi! Nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi! Iertaţi şi veţi fi iertaţi! 38 Daţi şi vi se va da! O măsură plină, îndesată, clătinată şi care se revarsă, va fi pusă în poala voastră. Căci cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.“

Psalmii 67

Psalmul 67

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm. Un cântec.

Dumnezeule, ai milă de noi şi binecuvântează-ne,
    fă să lumineze faţa Ta peste noi!Sela
Să se cunoască astfel pe pământ căile Tale
    şi mântuirea Ta – printre toate neamurile!

Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule,
    să Te laude toate popoarele!
Să se bucure şi să strige de bucurie neamurile,
    căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire
        şi conduci neamurile pe pământ.Sela
Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule,
    să Te laude toate popoarele!

Atunci pământul îşi va da roada,
    iar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta!
Dumnezeu ne va binecuvânta,
    şi toate marginile pământului se vor teme de El!

Proverbe 11:27

27 Cine caută binele găseşte bunăvoinţă,
    dar răul vine peste cel care-l caută.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.