The Daily Audio Bible

Vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan

1 După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile. ² A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.

³ – De unde vii? l-a întrebat David.

– Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.

⁴ – Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David.

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.

⁵ – De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.

⁶ – S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă. ⁷ Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns:

– Iată-mă!

⁸ – Cine eşti? m-a întrebat el.

– Sunt amalekit, i-am răspuns eu.

⁹ Atunci el mi-a zis:

– Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii, cu toate că sunt încă în viaţă.

¹⁰ Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.

¹¹ Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru. ¹² Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru Casa lui Israel, căci au murit de sabie. ¹³ Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile:

– De unde eşti?

– Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.

¹⁴ Atunci David i-a zis:

– Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?

¹⁵ Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis:

– Apropie-te şi doboară-l!

El l-a lovit şi acesta a murit. ¹⁶ David i-a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

¹⁷ David a cântat această cântare de jale despre Saul şi despre fiul acestuia Ionatan ¹⁸ şi a poruncit ca cei din Iuda să înveţe această Cântare a Arcului (ea se află scrisă în Cartea lui Iaşar^[a]):

David, uns drept rege al lui Iuda

2 După toate acestea, David L-a întrebat pe Domnul:

– Să mă duc în vreuna din cetăţile lui Iuda?

– Du-te! i-a răspuns Domnul.

– Unde să mă duc? L-a mai întrebat David.

– La Hebron, i-a răspuns Domnul.

² David s-a dus acolo împreună cu soţiile sale, izreelita Ahinoam şi Abigail, văduva carmelitului Nabal. ³ David i-a luat cu el şi pe oamenii săi, pe fiecare cu familia lui, iar aceştia au locuit în împrejurimile Hebronului. ⁴ Bărbaţii din Iuda au venit şi l-au uns acolo pe David ca rege peste Casa lui Iuda. Când i s-a spus lui David că bărbaţii din Iabeşul Ghiladului sunt cei care l-au îngropat pe Saul, ⁵ acesta a trimis mesageri la ei, spunându-le: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul pentru că aţi arătat această bunătate faţă de stăpânul vostru, Saul, îngropându-l. ⁶ Fie ca Domnul să vă arate bunătate^[d] şi credincioşie! Eu, de asemenea, vă voi arăta aceeaşi bunătate pentru fapta pe care aţi făcut-o. ⁷ Acum, întăriţi-vă şi fiţi viteji căci stăpânul vostru, Saul, a murit, iar Casa lui Iuda m-a uns pe mine drept rege peste ei.“

Război între familia lui David şi cea a lui Saul

⁸ Între timp, Abner, fiul lui Ner, conducătorul oştirii lui Saul, l-a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut Iordanul, la Mahanayim, ⁹ unde l-a făcut rege peste Ghilad, peste aşuriţi^[e], peste Izreel, Efraim, Beniamin şi peste întregul Israel. ¹⁰ Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când a început să domnească peste Israel şi a domnit timp de doi ani. Casa lui Iuda l-a urmat însă pe David. ¹¹ Perioada cât a domnit David la Hebron, peste Casa lui Iuda, a fost de şapte ani şi şase luni.

Isus vorbeşte despre moartea Sa

²⁰ Erau şi nişte greci^[a] printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine. ²¹ Aceştia s-au dus la Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus!“ ²² Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip s-au dus şi I-au spus lui Isus.

²³ Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit. ²⁴ Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod. ²⁵ Cel ce-şi iubeşte viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi urăşte^[b] viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. ²⁶ Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl îl va onora.

²⁷ Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce-ar trebui să spun? «Tată, salvează-Mă din ceasul acesta!»? Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta! ²⁸ Tată, proslăveşte-Ţi Numele!“ Atunci a venit din cer un glas care a zis: „L-am proslăvit şi-l voi proslăvi din nou!“ ²⁹ Mulţimea care stătea acolo şi care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „I-a vorbit un înger!“

³⁰ Isus a zis:

– Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi! ³¹ Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi aruncat afară conducătorul acestei lumi. ³² Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi.

³³ Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.

³⁴ Mulţimea I-a răspuns:

– Noi am auzit din Lege^[c] că Cristosul rămâne în veac; cum de spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat?! Cine este Acest Fiu al Omului?

³⁵ Isus le-a zis:

– Lumina mai este încă puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi cât timp aveţi Lumina, pentru ca nu cumva să vă cuprindă întunericul! Cel ce umblă în întuneric nu ştie unde se duce. ³⁶ Cât timp aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să deveniţi fii ai Luminii!

După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat şi S-a ascuns de ei.

Iudeii continuă în necredinţa lor

³⁷ Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ³⁸ ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice:

³⁹ De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

⁴¹ Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.

⁴² Totuşi, chiar şi dintre conducători, mulţi au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta^[e], ca să nu fie daţi afară din sinagogă. ⁴³ Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

⁴⁴ Isus a strigat: „Cel ce crede în Mine, nu crede doar în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe Mine, ⁴⁵ iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M-a trimis pe Mine! ⁴⁶ Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. ⁴⁷ Iar dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. ⁴⁸ Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. ⁴⁹ Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M-a trimis, Tatăl Însuşi, Mi-a dat poruncă ce să vorbesc şi ce să spun. ⁵⁰ Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“