The Daily Audio Bible

¹² Abner, fiul lui Ner, împreună cu slujitorii lui Iş-Boşet, a ieşit din Mahanayim şi a plecat la Ghivon. ¹³ Atunci Ioab, fiul Ţeruiei, împreună cu slujitorii lui David au ieşit şi ei şi i-au întâlnit la iazul din Ghivon. Un grup stătea de-o parte a iazului şi un grup stătea de cealaltă parte. ¹⁴ Abner i-a zis lui Ioab:

– Să se lupte tinerii între ei, înaintea noastră!

– Bine! a răspuns Ioab.

¹⁵ Tinerii s-au înfăţişat în număr egal: doisprezece pentru Beniamin şi pentru Iş-Boşet şi doisprezece dintre slujitorii lui David. ¹⁶ Fiecare, apucându-şi adversarul de cap, i-a înfipt sabia în coastă şi au murit toţi deodată. De aceea locul acela, care se află în Ghivon, s-a numit de atunci Helkat-Haţurim^[a]. ¹⁷ Lupta a fost foarte aprigă în acea zi, iar Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de către slujitorii lui David. ¹⁸ Se aflau acolo şi cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael alerga la fel de repede ca o gazelă sălbatică. ¹⁹ A pornit în urmărirea lui Abner, fără a se abate la dreapta sau la stânga de la urmărirea acestuia. ²⁰ Abner s-a uitat în urmă şi a întrebat:

– Tu eşti, Asael?

– Eu sunt, i-a răspuns Asael.

²¹ Atunci Abner i-a zis:

– Abate-te la dreapta sau la stânga, prinde pe unul dintre tineri şi ia-i armura!

Asael însă nu s-a abătut de la a-l urmări. ²² Abner i-a zis din nou lui Asael:

– Nu mă mai urmări! De ce să te ucid? Cum îl voi mai putea privi în faţă pe fratele tău Ioab?

²³ Dar Asael a refuzat să se oprească din urmărire. Atunci Abner l-a lovit în stomac cu capătul suliţei care i-a ieşit prin spate. Asael a murit pe loc şi toţi cei care ajungeau la locul în care acesta a murit se opreau.

²⁴ Ioab şi Abişai au continuat să-l urmărească pe Abner. Pe înserate au ajuns la dealul Ama, care se află la răsărit de Ghiah, pe drumul care duce spre pustia Ghivon. ²⁵ În acelaşi timp, beniamiţii s-au adunat în jurul lui Abner, au format o ceată şi s-au aşezat pe vârful unui alt deal. ²⁶ Abner l-a strigat pe Ioab şi i-a zis:

– Trebuie ca sabia să nimicească la nesfârşit? Nu-ţi dai seama că se va sfârşi cu amărăciune? Cât timp va mai trece până când vei porunci oamenilor tăi să nu-şi mai urmărească fraţii?

²⁷ Ioab i-a răspuns:

– Viu este Dumnezeu că, dacă nu ai fi vorbit, oamenii mei ar fi continuat urmărirea fraţilor lor până dimineaţă.

²⁸ Apoi Ioab a sunat din corn şi toţi oamenii săi s-au oprit; nu i-au mai urmărit pe israeliţi şi nici nu s-au mai luptat cu ei. ²⁹ Atunci Abner, împreună cu oamenii săi, au mărşăluit toată noaptea aceea prin Araba^[b]. Au trecut Iordanul, au străbătut tot Bitronul^[c] şi au ajuns la Mahanayim. ³⁰ În acelaşi timp, Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi şi-a adunat toţi oamenii. Dintre slujitorii lui David, în afară de Asael, au murit doar nouăsprezece bărbaţi. ³¹ Slujitorii lui David însă au ucis dintre beniamiţii care erau cu Abner trei sute şaizeci de bărbaţi. ³² Apoi au luat trupul lui Asael şi l-au îngropat în mormântul familiei sale din Betleem. Ioab şi oamenii săi au mărşăluit toată noaptea, ajungând la Hebron în zori.

3 Războiul dintre Casa lui Saul şi Casa lui David a durat mult timp. David devenea tot mai puternic, în timp ce Casa lui Saul slăbea tot mai mult. ² Fiii lui David care i s-au născut la Hebron sunt următorii: Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam;

³ Chileab, al doilea, fiul lui Abigail, văduva lui Nabal, carmelitul;

Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheşurului;

⁴ Adonia, al patrulea, fiul Haghitei;

Şefatia, al cincilea, fiul lui Abital;

⁵ Itream, al şaselea, fiul soţiei lui David numite Egla.

Aceştia sunt fiii care i s-au născut lui David în Hebron.

Abner, de partea lui David

⁶ În timpul războiului dintre Casa lui Saul şi Casa lui David, Abner a devenit puternic în Casa lui Saul. ⁷ Saul avea o ţiitoare pe nume Riţpa, fiica lui Aia, iar Iş-Boşet i-a zis lui Abner:

– De ce ai intrat la^[d] ţiitoarea tatălui meu?

⁸ Abner s-a mâniat foarte tare din cauza spuselor lui Iş-Boşet şi i-a zis:

– Oare cap de câine sunt eu? Sunt oare de partea lui Iuda? Astăzi am dat dovadă de credincioşie faţă de Casa tatălui tău, Saul, a fraţilor şi a prietenilor lui şi nu te-am dat în mâna lui David, iar tu mă găseşti astăzi vinovat din cauza acestei femei! ⁹ Dumnezeu să se poarte cu toată asprimea faţă de Abner^[e] dacă nu voi face pentru David ceea ce Domnul i-a promis prin jurământ, ¹⁰ şi anume că va lua domnia de la Casa lui Saul şi va ridica tronul lui David peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba^[f].

¹¹ Iş-Boşet n-a mai îndrăznit să-i mai spună ceva lui Abner, pentru că se temea de el. ¹² Apoi, în numele lui însuşi, Abner a trimis mesageri la David ca să-i spună: „A cui este ţara?“, adăugând: „Încheie un legământ cu mine şi eu te voi ajuta să întorci întregul Israel la tine.“ ¹³ „Bine, a spus David, voi încheia legământ cu tine, însă cu o singură condiţie: să nu te înfăţişezi înaintea mea dacă nu mi-o aduci pe Mihal, fiica lui Saul, atunci când vii la mine!“ ¹⁴ David a trimis mesageri la Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi-o pe soţia mea, pe Mihal, cu care m-am logodit pentru preţul de o sută de prepuţuri de-ale filistenilor!“ ¹⁵ Iş-Boşet a trimis după ea şi ea a fost luată de la soţul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiş. ¹⁶ Soţul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i-a zis: „Întoarce-te acasă!“ Şi el s-a întors acasă. ¹⁷ Apoi Abner a vorbit cu cei din sfatul bătrânilor lui Israel^[g] şi le-a zis: „Odinioară l-aţi dorit ca rege pe David. ¹⁸ Acum faceţi-l rege, căci Domnul a spus despre el: «Prin mâna robului Meu, David, am să-l izbăvesc pe poporul Meu, Israel, de sub puterea filistenilor şi a tuturor duşmanilor săi.»“ ¹⁹ Abner le-a vorbit, de asemenea, şi beniamiţilor, după care s-a dus să-i spună lui David, la Hebron, tot ceea ce Israel şi întreaga seminţie a lui Beniamin doreşte să facă. ²⁰ A sosit la David, la Hebron, însoţit de douăzeci de bărbaţi, iar David a dat un ospăţ în cinstea lor. ²¹ Abner i-a zis lui David: „Lasă-mă să plec şi să adun întreg Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine şi astfel să domneşti peste tot ceea ce sufletul tău doreşte.“

David i-a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace.

Abner, asasinat de Ioab

²² Imediat după aceea a sosit Ioab împreună cu slujitorii lui David. Aceştia se întorceau de la un jaf şi aduceau o mare pradă cu ei. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse voie să plece, iar el a plecat în pace. ²³ Când au sosit, Ioab şi oştirea care era cu el, i s-a spus lui Ioab că Abner, fiul lui Ner a fost la rege, iar acesta i-a dat voie să plece şi el a plecat în pace. ²⁴ Ioab a venit la rege şi i-a zis: „Ce ai făcut? Abner a fost la tine, iar tu i-ai dat voie să plece. De ce? ²⁵ Îl cunoşti bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit ca să te înşele, ca să-ţi cunoască mişcările^[h] şi ca să ştie tot ceea ce faci.“

²⁶ După ce a ieşit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, care l-au adus înapoi de la fântâna^[i] lui Sira. David însă nu ştia nimic. ²⁷ Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l-a luat deoparte, la poartă, ca şi cum i-ar vorbi în taină. Acolo, ca să-l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l-a lovit în stomac şi a murit. ²⁸ Când David a aflat ce s-a întâmplat, a zis: „Eu şi regatul meu suntem nevinovaţi înaintea Domnului, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner. ²⁹ Fie ca vina acestei morţi să cadă asupra lui Ioab şi asupra familiei tatălui său! Fie ca în neamul său să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere pe trup^[j], cineva lepros^[k], cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă ucis de sabie şi cineva care să ducă lipsă de hrană.“ ³⁰ (Ioab împreună cu fratele său Abişai l-au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.)

³¹ David i-a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Sfâşiaţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci şi mergeţi bocind înaintea lui Abner.“ Regele David mergea în urma sicriului. ³² L-au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele a plâns în hohote la mormântul lui şi întreg poporul a făcut acelaşi lucru. ³³ Regele a cântat această cântare de jale:

Şi tot poporul a plâns din nou după Abner. ³⁵ Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce cât mai era încă ziuă însă el a făcut următorul jurământ: „Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea^[l] dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“ ³⁶ Lucrul acesta a fost cunoscut de întreg poporul şi a plăcut tuturor. De fapt, tot ceea ce a făcut regele a plăcut poporului. ³⁷ Astfel, în acea zi, tot poporul şi tot Israelul au ştiut că nu regele l-a omorât pe Abner, fiul lui Ner. ³⁸ Apoi David le-a zis slujitorilor săi: „Nu vă daţi seama că un prinţ şi un mare om a căzut astăzi în Israel? ³⁹ Şi astăzi, deşi sunt uns ca rege, sunt slab, iar aceşti bărbaţi, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca Domnul să-i răsplătească celui rău după răutatea lui!“

Isus spală picioarele ucenicilor

13 Înainte de Sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, pentru că îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt^[a]. ² În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. ³ Isus, ştiind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, ⁴ S-a ridicat de la masă, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. ⁵ Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

⁶ Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis:

– Doamne, Tu să-mi speli picioarele?!

⁷ Isus i-a răspuns:

– Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înţelege după aceea.

⁸ Petru I-a zis:

– Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!

Isus i-a răspuns:

– Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine!

⁹ Simon Petru I-a zis:

– Doamne, nu doar picioarele, ci şi mâinile şi capul!

¹⁰ Isus i-a zis:

– Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să se spele decât pe picioare, apoi este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.

¹¹ Căci El îl ştia pe cel ce urma să-L trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi.“

¹² După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat haina şi S-a aşezat să mănânce din nou. El le-a zis: „Înţelegeţi ce v-am făcut? ¹³ Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. ¹⁴ Deci dacă Eu – Domnul şi Învăţătorul – v-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. ¹⁵ Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă. ¹⁶ Adevărat, adevărat vă spun că nici un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui şi nici un apostol^[b] nu este mai mare decât cel ce l-a trimis. ¹⁷ Dacă ştiţi aceste lucruri, sunteţi fericiţi dacă le faceţi.

Descoperirea trădătorului

¹⁸ Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice:

¹⁹ Vă spun lucrul acesta de acum, înainte să se întâmple, pentru ca atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. ²⁰ Adevărat, adevărat vă spun că cine-l primeşte pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.“

²¹ După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost tulburat în duhul Său şi a mărturisit zicând:

– Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.

²² Ucenicii se uitau unii la alţii, fiind nedumeriţi despre cine vorbeşte. ²³ Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus^[d], stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus^[e]. ²⁴ Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbeşte. ²⁵ Ca urmare, în timp ce stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus^[f], el L-a întrebat:

– Doamne, cine este?

²⁶ Isus i-a răspuns:

– Este acela căruia îi voi înmuia bucăţica de pâine şi i-o voi da.

A înmuiat o bucăţică de pâine şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. ²⁷ De îndată ce a primit bucăţica de pâine, Satan^[g] a intrat în el. Atunci Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!“ ²⁸ Dar nici unul dintre cei ce mâncau la masă n-a înţeles de ce îi spusese aceasta. ²⁹ Unii credeau că, de vreme ce Iuda ţinea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci. ³⁰ După ce a luat bucăţica de pâine, Iuda a ieşit afară imediat. Era noapte.

Psalmul 119^[a]