The Daily Audio Bible
Today's audio is from the NIV. Switch to the NIV to read along with the audio.
Domnia lui Ezechia peste Iuda – purificarea Casei Domnului
29 Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi nouă de ani. Mama lui se numea Abia şi era fiica lui Zaharia. 2 El a făcut ce este drept înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse strămoşul său David.
3 În cel dintâi an al domniei sale, în prima lună, el a deschis porţile Casei Domnului şi le-a reparat. 4 I-a adus pe preoţi şi pe leviţi, i-a strâns în Piaţa de Răsărit 5 şi le-a zis:
„Leviţilor, ascultaţi-mă! Sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeul strămoşilor noştri, şi scoateţi necurăţiile din Lăcaş, 6 căci înaintaşii noştri au fost necredincioşi Domnului, Dumnezeul nostru, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, şi L-au părăsit. Ei şi-au întors faţa de la Lăcaşul Domnului şi I-au întors spatele. 7 Mai mult, au închis porţile porticului, au stins candelele, nu au mai adus tămâie şi nu au mai adus în Lăcaş arderi de tot Dumnezeului lui Israel. 8 De aceea mânia Domnului este peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a făcut o pricină de groază, de spaimă şi de batjocură, aşa cum vedeţi şi voi înşivă. 9 Din cauza aceasta, părinţii noştri au căzut loviţi de sabie, iar fiii noştri, fiicele noastre şi soţiile noastre sunt în captivitate. 10 Acum, am pe inimă să încheiem un legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui cea aprigă să se abată de la noi. 11 Fiii mei, nu fiţi nepăsători, căci pe voi v-a ales Domnul ca să-I staţi înainte pentru slujire, să-I slujiţi şi să-I aduceţi tămâie.“
12 Atunci s-au sculat următorii leviţi:
dintre chehatiţi – Mahat, fiul lui Amasai, şi Ioel, fiul lui Azaria;
dintre merariţi – Chiş, fiul lui Abdi, şi Azaria, fiul lui Iehalel-El;
dintre gherşoniţi – Ioah, fiul lui Zima, şi Eden, fiul Ioah;
13 dintre urmaşii lui Eliţafan – Şimri şi Ieiel;
dintre urmaşii lui Asaf – Zaharia şi Matania;
14 dintre urmaşii lui Heman – Iehiel şi Şimei,
iar dintre urmaşii lui Iedutun – Şemaia şi Uziel.
15 Aceştia şi-au adunat fraţii, s-au sfinţit şi au venit să cureţe Casa Domnului, după porunca regelui, potrivit cuvintelor Domnului. 16 Preoţii au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o cureţe şi au scos afară, în curtea Templului[a] Domnului, toate necurăţiile pe care le-au găsit în Casa Domnului. Leviţii le-au luat şi le-au dus afară, lângă uedul[b] Chidron. 17 Au început să-l sfinţească în prima zi a lunii întâi. În a opta zi a lunii au intrat în porticul Domnului. Au sfinţit apoi Casa Domnului timp de opt zile, astfel că în a şaisprezecea zi a lunii întâi şi-au terminat treaba.
18 Ei s-au dus înăuntru, la regele Ezechia şi au zis: „Am curăţit Casa Domnului în întregime, altarul arderilor de tot şi toate uneltele lui, masa pentru pâinea prezentării şi toate uneltele ei, 19 precum şi toate uneltele care au fost spurcate de regele Ahaz în timpul domniei lui, datorită necredincioşiei lui. Le-am refăcut, le-am sfinţit şi iată că acum sunt în faţa altarului Domnului.“
20 Regele Ezechia s-a trezit dis-de-dimineaţă, a adunat conducătorii cetăţii şi s-au dus la Casa Domnului. 21 Au luat cu ei şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi pentru a-i aduce ca jertfă pentru păcat, pentru regat, pentru Lăcaş şi pentru Iuda. Regele le-a zis urmaşilor lui Aaron, preoţii, să aducă arderile de tot pe altarul Domnului. 22 Au înjunghiat vitele, iar preoţii au luat sângele şi au stropit altarul; apoi au înjunghiat berbecii şi au stropit cu sânge altarul, după care au înjunghiat mieii şi au stropit cu sânge altarul. 23 Apoi au luat ţapii pentru jertfa pentru păcat şi i-au adus înaintea regelui şi a adunării. Aceştia şi-au pus mâinile peste ei, 24 iar preoţii au înjunghiat ţapii şi au făcut ispăşire cu sângele acestora pentru păcatul întregului Israel, căci regele poruncise ca arderea de tot şi jertfa pentru păcat să fie aduse pentru întregul Israel. 25 El îi pusese pe leviţi să stea în Casa Domnului cu chimvale, cu harfe şi cu lire, aşa cum porunciseră David, Gad, văzătorul regelui, şi profetul Natan, căci porunca fusese dată de Domnul prin profeţii Săi. 26 Deci leviţii stăteau acolo cu instrumentele lui David, iar preoţii cu trâmbiţele. 27 Când Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar, chiar în clipa în care a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului în sunetul trâmbiţelor şi al instrumentelor lui David, regele lui Israel. 28 Toată adunarea s-a închinat; cântăreţii au cântat cântarea şi au sunat trâmbiţele până s-a sfârşit arderea de tot. 29 Când s-a sfârşit arderea de tot, regele împreună cu toţi cei prezenţi au îngenuncheat şi s-au închinat. 30 Regele Ezechia şi conducătorii i-au îndemnat pe leviţi să-L laude pe Domnul, folosind cuvintele lui David şi ale văzătorului Asaf. Ei L-au lăudat cu bucurie, s-au plecat şi s-au închinat. 31 Văzând acestea, Ezechia a zis: „Acum că v-aţi dedicat Domnului, apropiaţi-vă şi aduceţi jertfe şi daruri de mulţumire la Casa Domnului!“
Astfel adunarea a adus jertfe şi daruri de mulţumire, iar toţi aceia care aveau o inimă generoasă au adus arderi de tot. 32 Numărul arderilor de tot aduse de către adunare a fost de şaptezeci de viţei, o sută de berbeci şi două sute de miei. Toate aceste vite au fost aduse Domnului ca ardere de tot. 33 Au mai închinat Domnului şase sute de viţei şi trei mii de oi. 34 Preoţii au fost însă prea puţini, astfel încât nu au putut să jupuiască toate arderile de tot. Prin urmare, rudele lor, leviţii, i-au ajutat până au terminat slujba şi până ce s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi, căci leviţii se sfinţiseră cu mai multă râvnă. 35 Au fost multe arderi de tot, în afară de grăsimea jertfelor de pace[c] şi de jertfele de băutură care însoţeau arderea de tot. Şi astfel a fost restabilită slujba la Casa Domnului. 36 Ezechia şi tot poporul s-au bucurat pentru că Dumnezeu a purtat de grijă poporului, căci aceasta s-a întâmplat pe neaşteptate.
Cel slab şi cel puternic
14 Primiţi-i bine între voi pe cei care sunt slabi în credinţă[a], fără a purta dispute! 2 Unul crede că poate să mănânce orice, pe când cel slab mănâncă doar legume.[b] 3 Cel ce mănâncă orice să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă orice, iar cel ce nu mănâncă orice să nu-l condamne pe cel ce mănâncă, pentru că Dumnezeu l-a primit. 4 Cine eşti tu să-l condamni pe slujitorul altuia?! Dacă stă sau cade, îl priveşte pe stăpânul său! Însă el va sta, pentru că Domnul îl poate face să stea. 5 Unul crede că o zi este mai bună decât alta, iar altul le consideră pe toate la fel. Fiecare trebuie să fie pe deplin convins în gândirea sa. 6 Cel ce respectă o anumită zi, pentru Domnul o respectă. Cel ce mănâncă orice, pentru Domnul mănâncă, întrucât el Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, iar cel ce nu mănâncă orice, pentru Domnul nu mănâncă şi Îi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu. 7 Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi şi nimeni dintre noi nu moare pentru el însuşi: 8 dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. 9 Pentru acest scop a murit şi a înviat Cristos: ca să poată fi Domn şi al celor morţi, şi al celor vii. 10 Aşadar, de ce-l condamni pe fratele tău? Sau de ce-l dispreţuieşti pe fratele tău?[c] Căci toţi vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. 11 Pentru că este scris:
„Viu sunt Eu, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea
şi orice limbă Îl va mărturisi pe Dumnezeu!“[d]
12 Deci fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi înaintea lui Dumnezeu.
13 Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci, mai degrabă, judecaţi ca nu cumva să puneţi fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere. 14 Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nici un lucru nu este necurat în sine, însă dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat. 15 Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăieşti în dragoste. Nu-l nimici, prin ceea ce mănânci, pe cel pentru care a murit Cristos! 16 Nu lăsaţi ca binele vostru să fie vorbit de rău! 17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. 18 Cel care-L slujeşte astfel pe Cristos Îi este plăcut lui Dumnezeu şi este respectat de oameni. 19 Aşadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea şi cele prin care ne zidim unii pe alţii! 20 Nu distrugeţi lucrarea lui Dumnezeu de dragul unei mâncări! Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, însă este rău pentru un om să mănânce ceva care pe celălalt l-ar face să cadă. 21 Este bine să nu mănânci carne sau să nu bei vin sau orice altceva care pe fratele tău l-ar face să cadă. 22 Aşadar, încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun! 23 Însă omul care are îndoieli este condamnat dacă mănâncă, pentru că n-o face din convingere[e]. Orice lucru care nu vine din convingere este păcat.
Psalmul 24
Al lui David. Un psalm.
1 Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
lumea şi locuitorii ei,
2 căci El l-a întemeiat pe mări
şi l-a întărit pe râuri.
3 Cine se va sui pe muntele Domnului?
Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?
4 Cel cu mâinile nevinovate şi cu inima curată,
care nu-şi dedă[a] sufletul la minciună
şi nu jură ca să înşele.[b]
5 El va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
6 Aceasta este generaţia celor ce-L caută,
a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeu al lui Iacov[c]!Sela
7 Porţi, ridicaţi-vă capetele!
Staţi ridicate, intrări veşnice!
Să intre Împăratul slavei!
8 Cine este Acest Împărat al slavei?
Domnul cel tare şi viteaz,
Domnul cel viteaz în luptă!
9 Porţi, ridicaţi-vă capetele!
Staţi ridicate, intrări veşnice!
Să intre Împăratul slavei!
10 Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei?
Domnul Oştirilor[d]!
El este Împăratul slavei!Sela
12 Urechea care aude şi ochiul care vede,
Domnul le-a făcut pe amândouă!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.