The Daily Audio Bible
Today's audio is from the EHV. Switch to the EHV to read along with the audio.
28 Cu siguranţă, argintul are o mină din care este scos,
iar aurul are un loc unde este curăţit.
2 Fierul este luat din pământ
şi arama este scoasă din minereu.
3 Omul pune capăt întunericului
şi caută până în locurile cele mai adânci
după minereurile ascunse în cel mai negru întuneric.
4 El sapă un puţ departe de locuinţa oamenilor,
în locuri necălcate de piciorul omului;
el stă atârnat şi se clatină, departe de oameni.
5 Pământul din care vine hrana
este răscolit pe dedesubt ca de foc.
6 Safirul[a] iese din pietrele lui
şi colbul lui are pulbere de aur.
7 Nici o pasăre de pradă nu ştie acea cărare ascunsă,
nici ochiul şoimului n-a văzut-o.
8 Nici fiarele cele mai mândre n-au călcat pe ea,
leul n-a trecut niciodată pe acolo.
9 Omul pune mâna pe stânca de cremene
şi răstoarnă munţii din rădăcini.
10 El sapă şanţuri în stâncă
şi ochii lui îi văd toate bogăţiile.
11 El caută[b] izvoarele râurilor
şi aduce la lumină lucruri ascunse.
12 Dar unde poate fi găsită înţelepciunea?
Unde locuieşte priceperea?
13 Omul nu-i cunoaşte locuinţa[c];
ea nu poate fi găsită pe pământul celor vii.
14 Adâncul zice: «Nu este în mine!»,
iar marea zice: «Nu este la mine!»
15 Ea nu se dă în schimbul aurului ales,
nici preţul ei nu poate fi cântărit în argint.
16 Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir
şi nici cu onix preţios sau cu safir.
17 Nici aurul, nici diamantul nu se pot compara cu ea,
nici nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur.
18 Coralul şi cristalul nu merită a fi amintite;
preţul înţelepciunii este dincolo de al mărgăritarelor.
19 Topazul de Cuş[d] nu se poate compara cu ea,
ea nu poate fi cumpărată cu aur curat.
20 De unde vine atunci înţelepciunea?
Unde locuieşte priceperea?
21 Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
ascunsă chiar şi de păsările cerului.
22 Locul Nimicirii[e] şi Moartea zic:
«Am auzit doar vorbindu-se despre ea.»
23 Dumnezeu cunoaşte calea spre ea
şi doar El ştie unde locuieşte,
24 pentru că El se uită până la marginile pământului,
vede tot ce se întâmplă sub ceruri.
25 Când i-a dat vântului puterea
şi a hotărât mărimea apelor,
26 când a dat o lege pentru ploaie
şi o cărare pentru trăsnet,
27 atunci s-a uitat la înţelepciune şi a lăudat-o;
a aşezat-o şi a încercat-o.
28 Apoi i-a zis omului:
«Frica de Domnul – acesta este înţelepciune
şi depărtarea de rău este pricepere.»“
29 Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:
2 „O! de-aş mai fi ca în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
3 Când candela Lui lumina peste capul meu
şi prin lumina Lui umblam în întuneric!
4 Când eram în zilele puterii mele,
când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic era încă cu mine
şi copiii mei erau în jurul meu,
6 când mi se scăldau paşii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
7 Când mergeam la poarta cetăţii,
când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
8 cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi
şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,
9 conducătorii se opreau din vorbit
şi-şi puneau mâna la gură,
10 glasul căpeteniilor amuţea
şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine
şi oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor
şi pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină,
judecata dreaptă îmi era robă şi turban;
15 eram ochi pentru cel orb
şi picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel în nevoie
şi cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colţii celui nedrept
şi smulgeam prada din dinţii lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu
şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă
şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
20 gloria mea va fi mereu proaspătă,
iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»
21 Toţi mă ascultau şi aşteptau,
tăceau aşteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni,
şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia,
îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie[f].
24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam,
şi seninătatea feţei mele le era scumpă[g].
25 Le alegeam calea şi le eram conducător,
locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.
30 Dar acum ei mă batjocoresc,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
cutreierau pustia[h],
noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuşti,
mâncau chiar şi[i] rădăcini de verigel.
5 Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Ei locuiau în văi uscate,
între stânci şi-n gropile pământului.
7 Urlau printre tufişuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
8 Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
ei au fost izgoniţi din ţară.
9 Dar acum ei cântă, râzând de mine;
am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[j] şi m-a smerit,
ei nu mai au frâu faţă de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.[k]
Ei întind curse picioarelor mele
şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările,
îmi măresc necazul
şi nimeni nu-i opreşte[l].
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleşesc,
demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
siguranţa mea se risipeşte ca un nor.
16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[m].
21 Ai devenit crud cu mine,
mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toţi cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
iar fluierul meu scoate sunete de plâns.
12 Când am venit la Troa pentru Evanghelia[a] lui Cristos şi mi-a fost deschisă o uşă în Domnul, 13 n-am avut linişte în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei şi m-am dus în Macedonia.
Lucrarea apostolică
14 Îi mulţumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruinţă, în Cristos, şi răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii Lui. 15 Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiţi şi printre cei ce pier; 16 pentru aceştia – o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia – o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este destoinic pentru aceste lucruri? 17 Spre deosebire de mulţi alţii, noi nu facem negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca nişte oameni sinceri şi, ca unii trimişi de Dumnezeu, vorbim în prezenţa lui Dumnezeu, în Cristos.
CARTEA A DOUA
Psalmul 42[a]
Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.
1 Cum tânjeşte cerbul
după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
înaintea lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană
zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
„Unde este Dumnezeul tău?“
4 Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
ale mulţimii aflată în sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
pe El, Mântuitorul meu 6 şi Dumnezeul meu!
Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
din muntele Miţar.
7 La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
„Unde este Dumnezeul tău?“
11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!
7 Bogatul domneşte peste sărac
şi cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.