The Daily Audio Bible

Slava lui Dumnezeu părăseşte Templul

10 M-am uitat şi iată că peste întinderea care se afla deasupra capetelor heruvimilor se vedea ceva ca o piatră de safir^[a] care semăna la înfăţişare cu un tron. ² El i-a zis bărbatului îmbrăcat în haine de in astfel: „Intră între roţile de sub heruvimi! Umple-ţi apoi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!“ L-am văzut cum se duce.

³ În acest timp, heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, iar norul umpluse curtea interioară. ⁴ Atunci slava Domnului s-a ridicat dintre heruvimi şi s-a oprit deasupra pragului Casei. Norul a umplut Casa şi strălucirea slavei Domnului a umplut curtea. ⁵ Zgomotul făcut de aripile heruvimilor se auzea până în curtea exterioară şi era ca glasul Dumnezeului Atotputernic^[b] când vorbeşte.

⁶ Când i-a poruncit deci bărbatului îmbrăcat în haine de in să meargă să ia cărbuni aprinşi dintre roţi, dintre heruvimi, acesta s-a dus şi s-a oprit lângă roţi. ⁷ Atunci unul dintre heruvimi a întins mâna spre focul care era între ei, a luat cărbuni şi i-a pus în palma celui cu haine de in; acesta i-a luat şi a plecat. ⁸ Undeva, sub aripile heruvimilor, se vedea ceva ca o mână de om.

⁹ M-am uitat şi iată că în apropierea heruvimilor erau patru roţi, o roată în apropierea unui heruvim şi o roată în apropierea următorului heruvim. Înfăţişarea roţilor era ca strălucirea unei pietre de crisolit. ¹⁰ Cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare, fiecare având aspectul unei roţi care se afla în mijlocul altei roţi. ¹¹ Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcţii fără să se rotească în mers, căci, încotro era îndreptat capul fiecărui heruvim, într-acolo mergeau şi ele, fără să se rotească în mers. ¹² Tot trupul heruvimilor, inclusiv spatele, mâinile, aripile şi roţile – cele patru roţi ale lor – era plin de ochi de jur împrejur. ¹³ Am auzit că roţile erau numite Galgal^[c]. ¹⁴ Fiecare heruvim avea patru feţe: prima faţă era de heruvim, a doua faţă era de om, a treia faţă era de leu, iar a patra faţă era de vultur.

¹⁵ Apoi heruvimii s-au ridicat. Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem la râul Chebar. ¹⁶ Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile alături de ei, iar când îşi ridicau aripile ca să se înalţe de la pământ, roţile rămâneau tot în apropierea lor. ¹⁷ Când se opreau, se opreau şi ele; când mergeau, mergeau şi ele, căci duhul fiinţelor era în ele.

¹⁸ Slava Domnului a părăsit pragul Casei şi s-a oprit deasupra heruvimilor. ¹⁹ Apoi, sub privirea mea, heruvimii şi-au ridicat aripile şi s-au înălţat de la pământ. Când au plecat ei, au plecat şi roţile împreună cu ei. S-au oprit la intrarea porţii dinspre răsărit a Casei Domnului, slava Dumnezeului lui Israel fiind sus, deasupra lor. ²⁰ Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem stând sub Dumnezeul lui Israel, la râul Chebar, şi mi-am dat seama că sunt heruvimi. ²¹ Fiecare avea câte patru feţe, câte patru aripi şi ceva de forma unor mâini omeneşti sub aripi. ²² Înfăţişarea feţelor lor era aceeaşi cu a feţelor pe care le văzusem la râul Chebar; aveau aceeaşi înfăţişare şi fiecare mergea în partea în care avea îndreptată faţa.

Judecată asupra conducătorilor lui Israel

11 Apoi Duhul m-a ridicat şi m-a dus la intrarea dinspre răsărit a Casei Domnului. Şi iată că la intrarea porţii erau douăzeci şi cinci de bărbaţi; printre ei i-am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, conducătorii poporului. ² Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sunt oamenii care pun la cale răutatea şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta. ³ Ei zic: «Nu va fi oare în curând vremea potrivită pentru a zidi case?^[d] Cetatea este cazanul, iar noi suntem carnea!» ⁴ De aceea profeţeşte-le, profeţeşte, fiul omului!“

⁵ Duhul Domnului a venit peste mine şi mi-a zis: „Spune: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Voi, cei din Casa lui Israel, ziceţi astfel, dar Eu vă cunosc gândurile. ⁶ V-aţi înmulţit crimele în cetatea aceasta şi i-aţi umplut străzile cu cei înjunghiaţi!’

⁷ De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Morţii pe care i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia sunt carnea, iar cetatea este cazanul. Cât despre voi, vă voi scoate din mijlocul cetăţii. ⁸ Vă temeţi de sabie, dar sabie voi aduce peste voi, zice Stăpânul Domn. ⁹ Vă voi scoate din mijlocul cetăţii, vă voi da pe mâna străinilor şi Îmi voi împlini judecăţile împotriva voastră. ¹⁰ Veţi cădea loviţi de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel şi veţi şti atunci că Eu sunt Domnul. ¹¹ Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru şi nici voi nu-i veţi fi carnea, ci vă voi judeca la hotarul lui Israel. ¹² Veţi şti astfel că Eu sunt Domnul, ale Cărui porunci nu le-aţi urmat şi ale Cărui rânduieli nu le-aţi împlinit, ci aţi făcut după rânduielile neamurilor care vă înconjoară.’»“

¹³ În timp ce profeţeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas tare, zicând:

– Ah, Stăpâne Doamne, vei nimici Tu chiar şi rămăşiţa lui Israel?

Promisiunea restaurării rămăşiţei

¹⁴ Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:

¹⁵ – Fiul omului, fraţii tăi, fraţii tăi dintre rudele tale^[e] şi toată Casa lui Israel din exil, toţi aceştia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S-au îndepărtat de Domnul! Nouă ne-a fost dată ţara aceasta în stăpânire!“

¹⁶ De aceea spune despre ei astfel: „Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Deşi i-am dus departe printre neamuri şi i-am împrăştiat în ţări străine, totuşi le-am fost un Lăcaş, pentru o vreme, în ţările în care au mers.»“

¹⁷ De aceea să le spui astfel: „Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi şi vă voi da ţara lui Israel.»

¹⁸ Când vor sosi în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile. ¹⁹ Le voi da o inimă neîmpărţită şi voi pune în ei un duh nou. Voi scoate inima de piatră din trupul lor şi le voi da o inimă de carne, ²⁰ ca astfel să urmeze hotărârile Mele, şi totodată să păzească şi să împlinească rânduielile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. ²¹ Cât despre aceia a căror inimă umblă după idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce umbletele asupra capetelor lor, zice Stăpânul Domn.“

²² După aceea, heruvimii şi-au ridicat aripile, însoţiţi fiind de roţile care erau în apropierea lor; slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. ²³ Slava Domnului s-a ridicat din mijlocul cetăţii şi s-a oprit pe muntele de la răsăritul cetăţii. ²⁴ Duhul m-a luat şi m-a dus într-o vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilaţii din Caldeea^[f].

După ce a plecat de la mine vedenia pe care o văzusem, ²⁵ am istorisit exilaţilor toate cuvintele Domnului, care-mi fuseseră descoperite.

6 De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, ² învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. ³ Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. ⁴ Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, ⁶ şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. ⁷ Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. ⁸ Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

⁹ Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. ¹¹ Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. ¹² Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Garanţia promisiunii lui Dumnezeu

¹³ Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, ¹⁴ spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“^{[a] 15} Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. ¹⁶ Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. ¹⁷ În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. ¹⁹ Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie^{[b] 20} unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.