The Daily Audio Bible
Today's audio is from the NLT. Switch to the NLT to read along with the audio.
Viziunea lui Isaia şi chemarea lui
6 În anul morţii regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul şezând pe un tron înalt şi măreţ, marginea mantiei Lui umplând Templul[a]. 2 Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. 3 Strigau unul către altul şi ziceau:
„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oştirilor!
Întreg pământul este plin de slava Lui!“
4 Uşorii[b] şi pragurile s-au cutremurat de glasul lor, iar Casa s-a umplut de fum. 5 Am strigat:
„Vai de mine! Sunt pierdut!
Căci sunt un om cu buze necurate,
şi trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,
iar ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul Oştirilor!“
6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7 Mi-a atins gura cu el şi a zis:
„Iată! Cărbunele acesta ţi-a atins buzele.
Acum vina ta este dată la o parte şi păcatul tău este ispăşit.“
8 Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând:
– Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?
– Iată-mă! Trimite-mă! am zis eu.
9 El a zis:
– Du-te la cei din poporul acesta şi spune-le:
„Să ascultaţi întruna, dar să nu înţelegeţi
şi să priviţi mereu, dar să nu pricepeţi!“
10 Împietreşte inima celor din acest popor!
Fă ca urechile lor să audă greu şi închide-le ochii,
ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să fie vindecaţi!
11 Atunci am întrebat:
– Până când, Stăpâne?
El mi-a răspuns:
– Până când cetăţile vor fi prefăcute în ruină
şi vor fi lipsite de locuitori,
până când casele vor rămâne goale,
iar ogoarele devastate şi pustii;
12 până când Domnul îi va trimite pe toţi departe,
iar ţara va rămâne în întregime părăsită.
13 Chiar dacă o zecime va rămâne în ea,
aceasta va fi pustiită din nou.
Dar aşa cum unui terebint sau unui stejar
îi rămâne buturuga atunci când este tăiat,
tot aşa sămânţa sfântă va fi ca o buturugă în ţară.
Semnul lui Emanuel
7 În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Reţin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia şi rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reuşit să-l cucerească. 2 Când Casa lui David a aflat că Aram s-a aliat cu Efraim[c], inima lui Ahaz şi a poporului său a început să tremure aşa cum tremură copacii din pădure din pricina vântului. 3 Atunci Domnul i-a zis lui Isaia:
– Du-te împreună cu fiul tău Şear-Iaşub[d] ca să-l întâlneşti pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului 4 şi spune-i: „Fii cu băgare de seamă, stai liniştit şi nu te teme! Nu te lăsa copleşit din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Reţin, a lui Aram şi a fiului lui Remalia. 5 Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim şi cu fiul lui Remalia, uneltesc împotriva ta, zicând: 6 «Să atacăm Iuda, s-o sfâşiem şi s-o împărţim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l punem rege peste ea!» 7 Stăpânul Domn însă spune astfel:
«Aşa ceva nu se va întâmpla,
nu va avea loc,
8 pentru că Damascul este capitala Aramului,
iar căpetenia Damascului este Reţin.
În ceea ce-l priveşte pe Efraim,
în şaizeci şi cinci de ani va fi prea împrăştiat ca să mai fie un popor.
9 Samaria este capitala lui Efraim,
iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia.
Dacă nu veţi sta fermi în credinţă,
nu veţi mai sta deloc!»“
10 Domnul i-a vorbit lui Ahaz din nou:
11 – Cere-I Domnului, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinţei Morţilor, fie în înălţimile cerului.
12 Dar Ahaz a răspuns:
– Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe Domnul!
13 Atunci Isaia a zis:
– Ascultă dar, Casă a lui David! Nu vă ajunge că încercaţi răbdarea oamenilor? O veţi încerca şi pe a Dumnezeului meu? 14 De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel[e]. 15 El va mânca smântână şi miere până va şti cum să respingă răul şi să aleagă binele.[f]
16 Dar, înainte de a şti copilul cum să respingă răul şi să aleagă binele, ţara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. 17 Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărţit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei.
18 Se va-ntâmpla în ziua aceea
că Domnul va şuiera
muştelor de la izvoarele râurilor Egiptului
şi albinelor din Asiria.
19 Ele vor veni şi se vor aşeza, toate,
în vâlcelele abrupte, în crăpăturile stâncilor,
pe toţi mărăcinii şi pe toate păşunile[g].
20 În ziua aceea Stăpânul va rade
cu un brici împrumutat de dincolo de râu[h],
cu împăratul Asiriei,
capul, părul de pe picioare
şi chiar barba.
21 În ziua aceea
un om va îngriji doar o juncă şi două oi,
22 dar, pentru că vor da lapte din belşug,
el va avea smântână să mănânce;
oricine va fi lăsat în ţară
va mânca smântână şi miere.
23 În ziua aceea,
în orice loc unde erau
o mie de butuci de vie, preţuind o mie de şecheli de argint[i],
vor fi doar mărăcini şi spini;
24 Oamenii vor intra acolo cu arcuri şi săgeţi,
pentru că toată ţara va fi numai mărăcini şi spini.
25 În ce priveşte toate dealurile, care odinioară erau cultivate,
nu vei mai merge pe acolo de frica mărăcinilor şi a spinilor;
acestea vor fi păscute de vite şi călcate în picioare de oi.
Suferinţele lui Pavel pentru Cristos
16 Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceţi, atunci acceptaţi-mă ca şi cum aş fi nebun, ca să mă laud şi eu puţin! 17 În această încredere lăudăroasă, ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun, ci este ca o nebunie. 18 Întrucât mulţi se laudă potrivit firii, mă voi lăuda şi eu. 19 Căci voi sunteţi înţelepţi şi-i răbdaţi cu bucurie pe nebuni! 20 Voi îngăduiţi dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă priveşte de sus, dacă cineva vă loveşte peste faţă. 21 O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud! 22 Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei urmaşi ai lui Avraam? Şi eu sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. Eu sunt şi mai mult! Am trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever, deseori în pericol de moarte; 24 de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, am fost o zi şi o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din neamul meu, în pericole din cauza neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole datorită fraţilor falşi, 27 muncind şi trudind din greu, deseori neputând dormi, flămând şi însetat, deseori fără hrană, în frig şi fără haine 28 şi, dincolo de alte lucruri, era şi preocuparea mea zilnică: îngrijorarea mea pentru toate bisericile. 29 Cine este slab şi eu să nu mă simt slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?
30 Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată slăbiciunea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc, guvernatorul regelui Areta[a] a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă, 33 dar am fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zid, şi am scăpat din mâinile lui.
Psalmul 54
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un maschil[a] al lui David compus pe vremea când zifiţii s-au dus la Saul şi i-au zis: „Oare nu se ascunde David printre noi?“
1 Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău,
fă-mi dreptate prin puterea Ta!
2 Dumnezeule, ascultă-mi rugăciunea,
pleacă-Ţi urechea la cuvintele gurii mele!
3 Nişte străini se ridică împotriva mea
şi nişte asupritori caută să-mi ia viaţa;
ei nu ţin seama de Dumnezeu!Sela
4 Iată că Dumnezeu îmi vine în ajutor;
Stăpânul vine în sprijinul sufletului meu!
5 Fie ca El să răsplătească răul urmăritorilor mei[b];
în credincioşia Ta, nimiceşte-i!
6 Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie,
voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este bun,
7 căci m-ai scăpat din toate necazurile
şi am putut privi de sus la duşmanii mei.
23 Dacă stai la masă împreună cu un conducător,
ia seama bine la ceea ce[a] este înaintea ta!
2 Pune-ţi un cuţit la gâtlej
dacă eşti un om nesăţios!
3 Nu pofti delicatesele lui
pentru că sunt o hrană înşelătoare!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.