Print Page Options Listen to Reading
Previous Prev Day Next DayNext

The Daily Audio Bible

This reading plan is provided by Brian Hardin from Daily Audio Bible.
Duration: 731 days

Today's audio is from the NLT. Switch to the NLT to read along with the audio.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
2 Regi 20:1-22:2

Boala şi însănătoşirea lui Ezechia

20 În acele zile Ezechia s-a îmbolnăvit şi era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pune-ţi casa în rânduială căci vei muri! Nu te vei mai face bine!»“ Atunci Ezechia s-a întors cu faţa spre perete şi s-a rugat Domnului astfel: Doamne, Te rog, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi din toată inima şi am făcut ce este bine înaintea Ta.“ Şi Ezechia a plâns cu amar. Isaia încă nu părăsise curtea din mijloc şi Cuvântul Domnului a venit la el, spunându-i: „Întoarce-te şi spune-i lui Ezechia, conducătorul poporului Meu, că aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul strămoşului său David: «Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi vindeca. În a treia zi te vei duce la Casa Domnului. Voi adăuga vieţii tale încă cincisprezece ani şi te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei. Voi apăra această cetate de dragul Meu şi de dragul robului Meu David.»“

Apoi Isaia a zis: „Aduceţi o turtă de smochine!“ Ei au adus-o şi după ce au pus-o pe bubă, Ezechia s-a vindecat.

Ezechia îl întrebase pe Isaia:

– Care va fi semnul prin care voi şti că Domnul mă va vindeca şi că mă voi duce la Casa Domnului a treia zi?

Isaia îi răspunsese:

– Acesta este semnul din partea Domnului pentru tine, prin care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Să treacă umbra zece trepte înainte sau înapoi?“

10 – E ceva neînsemnat ca umbra să treacă zece trepte înainte, a răspuns Ezechia. Mai bine să treacă zece trepte înapoi.

11 Profetul Isaia L-a chemat pe Domnul şi El a făcut ca umbra să treacă înapoi zece trepte pe cadranul lui Ahaz.

Solia babiloniană la Ierusalim

12 În acea perioadă, Merodak-Baladan[a], fiul lui Baladan, rege al Babilonului[b], i-a trimis lui Ezechia scrisori şi un dar, fiindcă auzise că Ezechia fusese bolnav. 13 Ezechia i-a primit pe soli şi le-a arătat tot ce era în vistieria sa: argintul, aurul, mirodeniile şi uleiul de preţ, armamentul lui şi tot ce se afla în magaziile lui. Nu a rămas nimic în palatul sau în regatul său, pe care Ezechia să nu li-l fi arătat.

14 Atunci profetul Isaia a venit la regele Ezechia şi l-a întrebat:

– Ce au zis oamenii aceia şi de unde au venit?

Ezechia i-a răspuns:

– Au venit dintr-o ţară îndepărtată, din Babilon.

15 – Ce au văzut în palatul tău? l-a mai întrebat profetul.

– Au văzut tot ceea ce este în palatul meu, a răspuns Ezechia, şi nu a rămas nimic în magaziile mele pe care să nu li-l fi arătat.

16 Atunci Isaia i-a zis lui Ezechia:

– Ascultă Cuvântul Domnului: 17 „Iată, vin zile când tot ce este în palatul tău şi tot ce au agonisit strămoşii tăi până în ziua aceasta, va fi dus la Babilon; nu va mai fi lăsat nimic, zice Domnul. 18 Unii dintre propriii tăi fii, care ţi s-au născut, îţi vor fi luaţi şi vor fi făcuţi eunuci în palatul împăratului Babilonului.“

19 Ezechia i-a zis lui Isaia:

– Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. „De ce nu“, se gândea el, „atâta vreme cât în timpul vieţii mele va fi pace şi siguranţă?“

20 Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui, cum a făcut iazul şi canalul prin care a adus apă în cetate, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 21 Ezechia s-a culcat alături de părinţii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Manase.

Domnia lui Manase peste Iuda

21 Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi cinci de ani. Mama sa se numea Hefţi-Ba[c]. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, luându-se după practicile scârboase ale neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor. A rezidit înălţimile pe care le distrusese tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un stâlp al Aşerei[d], cum făcuse Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.“ A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a trecut fiul prin foc[e], s-a îndeletnicit cu descântatul şi cu ghicitul[f], a apelat la cei ce cheamă duhurile morţilor şi la descântători. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-L. A luat idolul Aşerei, pe care îl făcuse şi l-a pus în Casa Domnului, despre care Domnul îi spusese lui David şi lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetăţile seminţiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu voi mai face ca picioarele lui Israel să rătăcească afară din ţara pe care le-am dat-o strămoşilor lor, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit, potrivit cu toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.“ Dar ei n-au ascultat şi Manase i-a dus în rătăcire, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea israeliţilor.

10 Atunci Domnul a vorbit prin robii Săi, profeţii, astfel:

11 „Manase, regele lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, a făcut mai mult rău decât tot ce făcuseră amoriţii înainte de el şi l-a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui. 12 De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce o nenorocire peste Ierusalim şi peste Iuda, care va asurzi urechile oricui va auzi de ea.» 13 Voi întinde peste Ierusalim funia folosită împotriva Samariei şi firul de plumb folosit împotriva familiei lui Ahab. Voi curăţi Ierusalimul cum curăţă cineva o farfurie, ştergând-o şi întorcând-o cu faţa în jos. 14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi o voi da în mâinile duşmanilor ei; va ajunge de jaful şi prada duşmanilor ei 15 pentru că a făcut ce este rău înaintea Mea şi M-a mâniat, din ziua în care strămoşii ei au ieşit din Egipt şi până în ziua aceasta.“

16 De asemenea, Manase a umplut Ierusalimul de la un capăt la celălalt cu sângele nevinovat pe care l-a vărsat, în afară de păcatul de a-l fi făcut pe Iuda să păcătuiască şi să săvârşească ce este rău înaintea Domnului.

17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el şi păcatele pe care le-a săvârşit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 18 Manase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său, în Grădina lui Uza[g]. În locul lui a domnit fiul său Amon.

Domnia lui Amon peste Iuda

19 Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani. Mama sa se numea Meşulemet şi era fiica lui Haruţ din Iotba. 20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. 21 A umblat în toate căile în care umblase şi tatăl său, slujind şi închinându-se idolilor cărora le slujise şi Manase. 22 L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor săi, şi nu a umblat pe Calea Domnului. 23 Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui şi l-au ucis pe rege în palat, 24 dar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia, Iosia.

25 Celelalte fapte pe care le-a făcut Amon, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 26 El a fost înmormântat în mormântul său, în Grădina lui Uza, iar în locul lui a domnit fiul său Iosia.

Domnia lui Iosia peste Iuda. Cartea Legii este găsită în Casa Domnului

22 Iosia era în vârstă de opt ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de treizeci şi unu de ani. Mama sa se numea Iedida şi era fiica lui Adaia din Boţkat. El a făcut ce este drept înaintea Domnului şi a umblat în toate căile strămoşului său David, fără a se abate la dreapta sau la stânga.

Faptele Apostolilor 21:18-36

18 A doua zi Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, şi toţi bătrânii[a] au venit şi ei. 19 După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit, unul câte unul, lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neamuri prin slujba lui. 20 Când au auzit ei aceste lucruri, L-au slăvit pe Dumnezeu şi i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege! 21 Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii dintre neamuri să se lepede de Legea lui Moise, că le zici să nu-şi circumcidă copiii şi să nu mai respecte obiceiurile. 22 Ce este de făcut? Cu siguranţă vor auzi că ai sosit. 23 Fă deci ce-ţi spunem noi: avem aici patru bărbaţi care au făcut un jurământ[b]. 24 Ia-i cu tine, curăţeşte-te împreună cu ei şi cheltuie[c] tu pentru ei ca să-şi radă capul. Şi astfel vor şti toţi că nimic din ceea ce li s-a spus despre tine nu este aşa, ci că şi tu trăieşti păzind Legea. 25 Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am trimis să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate[d] şi de adulter.“

26 Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbaţi şi, a doua zi, după ce s-a curăţit împreună cu ei, a intrat în Templu şi a anunţat când va fi sfârşitul zilelor de curăţire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.

Arestarea lui Pavel

27 Când cele şapte zile erau pe sfârşite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu; ei au stârnit toată mulţimea şi au pus mâinile pe el, 28 strigând: „Bărbaţi israeliţi, veniţi în ajutor! Acesta este omul care-i învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii şi împotriva acestui loc! Ba încă a adus şi nişte greci în Templu şi a pângărit acest loc sfânt!“ 29 Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofim efeseanul împreună cu Pavel şi credeau că Pavel îl adusese în Templu. 30 Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi poporul a venit alergând din toate părţile. L-au prins pe Pavel şi l-au târât afară din Templu; şi imediat uşile au fost încuiate. 31 În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei[e] că tot Ierusalimul este în agitaţie. 32 Acesta a luat imediat nişte soldaţi şi nişte centurioni[f] şi a alergat la ei. Când l-au văzut pe tribun şi pe soldaţi, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33 Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine era şi ce făcuse. 34 Unii din mulţime strigau una, alţii alta, aşa că, din cauza zarvei, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort. 35 Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldaţi, din pricina violenţei mulţimii. 36 Căci mulţimea poporului se ţinea după el, strigând: „La moarte cu el!“

Psalmii 150

Psalmul 150

Lăudaţi-L pe Domnul!

Lăudaţi-L pe Domnul în Lăcaşul Lui cel sfânt!
    Lăudaţi-L în întinderea cerurilor Lui măreţe!
Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari,
    lăudaţi-L pentru măreţia Sa nemărginită!
Lăudaţi-L în sunet de corn,
    lăudaţi-L cu harfa şi cu lira!
Lăudaţi-L cu tamburine şi cu dansuri,
    lăudaţi-L cu instrumente cu corzi şi cu fluiere!
Lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare,
    lăudaţi-L cu chimvale răsunătoare!
Tot ce are suflare să-L laude pe Domnul!

Lăudaţi-L pe Domnul!

Proverbe 18:9-10

Cine este leneş în lucrul lui
    este confrate cu cel ce distruge.

10 Numele Domnului este un turn tare;
    cel drept fuge în el şi este protejat.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.