The Daily Audio Bible

Absalom este ucis

18 David a numărat oştirea care se afla cu el şi a numit căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute. ² A pus o treime din oştire sub comanda lui Ioab, o altă treime sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, iar cealaltă treime a pus-o sub comanda ghititului Itai. Apoi le-a zis oamenilor:

– Bineînţeles că voi veni şi eu cu voi.

³ – Să nu ieşi! i-au răspuns cei din oştire. Dacă noi vom fugi, duşmanilor nu le va păsa atât de mult de noi şi chiar dacă jumătate dintre noi ar muri, nici chiar atunci nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, ar fi mai bine să ne sprijini din cetate.

⁴ – Voi face cum credeţi voi că este mai bine, le-a răspuns regele.

Apoi regele a stat lângă poartă, în timp ce toată oştirea ieşea cu sutele şi miile. ⁵ Regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „De dragul meu, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!“ Şi întreaga oştire a auzit această poruncă, pe care regele a dat-o fiecărui conducător cu privire la Absalom.

⁶ Oştirea a ieşit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim. ⁷ Oştirea lui Israel a fost învinsă acolo de slujitorii lui David. A avut loc acolo un mare măcel în acea zi – douăzeci de mii de oameni au fost ucişi. ⁸ Lupta s-a întins pe întreg teritoriul şi în ziua aceea, pădurea a mistuit mai mulţi oameni decât a mistuit sabia. ⁹ Absalom, călare pe un catâr, s-a pomenit deodată în faţa slujitorilor lui David. Încercând să scape, a intrat cu catârul pe sub ramurile încâlcite ale unui stejar mare. Capul lui Absalom s-a prins însă între ramurile stejarului şi el a rămas astfel atârnat între cer şi pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe. ¹⁰ Unul dintre luptători a văzut acest lucru şi i-a spus lui Ioab:

– L-am văzut pe Absalom, atârnând de un stejar.

¹¹ – Cum? L-ai văzut? Atunci de ce nu l-ai ucis acolo, pe loc? l-a întrebat Ioab. Ţi-aş fi dat zece şecheli^[a] de argint şi o cingătoare.

¹² – Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de şecheli^[b] de argint, n-aş ridica mâna împotriva fiului regelui, i-a răspuns omul acela lui Ioab. Căci în auzul nostru v-a poruncit regele atât ţie, cât şi lui Abişai şi lui Itai, să aveţi grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. ¹³ Dacă l-aş fi ucis mişeleşte, acest lucru n-ar fi rămas necunoscut de către rege iar tu nu mi-ai fi luat apărarea^[c].

¹⁴ – Nu am timp de pierdut cu tine, i-a răspuns Ioab.

A luat trei suliţe şi le-a înfipt în pieptul lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile stejarului. ¹⁵ Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l-au înconjurat după aceea pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât. ¹⁶ Ioab a suflat apoi din corn şi oştirea s-a întors de la urmărirea israeliţilor, chemată fiind de Ioab. ¹⁷ L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o groapă mare, şi au aruncat peste el un morman foarte mare de pietre. Israeliţii au fugit fiecare acasă.

¹⁸ Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că nu avea nici un fiu care să-i poarte mai departe amintirea numelui. A dat monumentului propriul său nume şi, chiar până în ziua de astăzi, acesta se numeşte „Monumentul lui Absalom“^[d].

Vestea morţii lui Absalom

¹⁹ Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, i-a zis lui Ioab:

– Lasă-mă să alerg şi să-i duc regelui vestea cea bună că Domnul l-a izbăvit din mâna duşmanilor săi.

²⁰ – Nu tu vei duce veştile astăzi! Tu vei duce altă dată veştile; astăzi însă nu vei duce tu veştile, pentru că a murit fiul regelui, i-a răspuns Ioab.

²¹ Apoi i-a poruncit unui cuşit^[e]:

– Du-te şi vesteşte-i regelui ce ai văzut.

Cuşitul s-a închinat înaintea lui Ioab şi a luat-o la fugă.

²² Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, i-a zis din nou lui Ioab:

– Orice s-ar întâmpla, lasă-mă şi pe mine să alerg după cuşit.

– Fiule, de ce vrei să alergi? l-a întrebat Ioab. Nu sunt nişte veşti pentru care să fii răsplătit.

²³ – Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg, i-a zis Ahimaaţ.

– Bine, i-a spus Ioab, aleargă.

Ahimaaţ a alergat pe drumul care traversează Araba^[f] şi l-a întrecut pe cuşit.

²⁴ În timp ce David se afla undeva între cele două porţi, străjerul s-a urcat pe acoperişul porţii, înspre zid şi, uitându-se, a zărit un om singur care alerga. ²⁵ L-a strigat pe rege şi i-a spus acest lucru. Regele a zis:

– Dacă este singur înseamnă că aduce veşti.

Omul se apropia din ce în ce mai mult. ²⁶ La un moment dat, străjerul a zărit un alt om care alerga şi a strigat către portar:

– Văd un alt om singur care aleargă.

– Şi el aduce veşti, a zis regele.

²⁷ – Felul de alergare al celui dintâi pare a fi cel al lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, a spus străjerul.

– Înseamnă că aduce veşti bune, a zis regele, deoarece acesta este un om bun.

²⁸ Ahimaaţ i-a strigat regelui:

– Totul este bine!

Apoi s-a închinat cu faţa la pământ înaintea lui şi i-a zis:

– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe cei ce se răzvrătiseră împotriva stăpânului meu, regele.

²⁹ – Tânărul Absalom este bine? a întrebat regele.

– Slujitorul tău a văzut o mare învălmăşeală, atunci când a fost trimis de Ioab, dar nu ştie despre ce era vorba, a răspuns Ahimaaţ.

³⁰ – Aşteaptă puţin deoparte, i-a zis regele.

Ahimaaţ a stat deoparte. ³¹ Îndată a sosit şi cuşitul, care a zis:

– Am veşti bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te-a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.

³² – Tânărul Absalom este bine? l-a întrebat regele.

– Ca acest tânăr să fie toţi duşmanii stăpânului meu, regele, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă vreun rău, i-a răspuns cuşitul.

David îl plânge pe Absalom

³³ Atunci regele, cutremurându-se, s-a dus în încăperea care se afla deasupra porţii şi a început să plângă. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“

19 Ioab a fost înştiinţat că David plânge şi-l jeleşte pe Absalom. ² Astfel, acea zi, care trebuia să fie o zi de biruinţă, s-a transformat într-o zi de jale pentru întreg poporul, căci poporul a aflat în acea zi că regele îşi jeleşte fiul. ³ În aceeaşi zi, oştirea a intrat pe furiş în cetate, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă. ⁴ Regele îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“

⁵ Ioab a intrat în palat la rege şi i-a zis: „Tu astăzi acoperi de ruşine feţele tuturor slujitorilor tăi, cei care ţi-au salvat viaţa ţie, fiilor, fiicelor, soţiilor şi ţiitoarelor tale. ⁶ Tu îi iubeşti pe cei ce te urăsc şi îi urăşti pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că, pentru tine, conducătorii şi războinicii nu înseamnă nimic. Înţeleg că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toţi am fi morţi, tu ai fi mai mulţumit. ⁷ Aşadar, ridică-te, ieşi afară şi vorbeşte pe placul slujitorilor tăi, pentru că, dacă nu vei face acest lucru, îţi jur pe Domnul că toţi te vor părăsi în noaptea aceasta. Această nenorocire ar fi astfel mai mare decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe şi până astăzi. ⁸ Regele s-a dus la poartă şi a stat acolo. S-a dat de veste poporului: „Iată că regele stă la poartă!“ Şi tot poporul a venit înaintea regelui.

David se întoarce la Ierusalim

Între timp, israeliţii fugiseră cu toţii la corturile lor. ⁹ În toate seminţiile lui Israel, toţi oamenii vorbeau între ei şi ziceau: „Regele ne-a eliberat de sub puterea duşmanilor noştri. El a fost cel care ne-a izbăvit de sub puterea filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din ţară, izgonit de Absalom. ¹⁰ Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneţi nimic ca să-l aduceţi pe rege înapoi?“

Învierea lui Isus

20 În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, când încă era întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. ² A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus^[a], şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ ³ Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. ⁴ Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. ⁵ Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. ⁶ Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, ⁷ dar ştergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâşiile de pânză, ci era împăturit şi aşezat într-un loc separat. ⁸ Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el, a văzut şi a crezut. ⁹ Căci tot nu înţeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morţi^[b]. ¹⁰ Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Isus i Se arată Mariei Magdalena

¹¹ Maria însă stătea afară, lângă mormânt, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt ¹² şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în alb, şezând unul la cap şi unul la picioare în locul unde fusese pus trupul lui Isus. ¹³ Ei au întrebat-o:

– Femeie, de ce plângi?

Ea le-a răspuns:

– Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus!

¹⁴ După ce a spus acestea, s-a întors şi L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu ştia că este Isus. ¹⁵ Isus a întrebat-o:

– Femeie, de ce plângi? Pe Cine cauţi?

Crezând că este grădinarul, ea I-a zis:

– Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi lua!

¹⁶ – Maria! i-a zis Isus.

Ea s-a întors şi I-a zis în aramaică:

– Rabbuni^[c]! – care înseamnă: „Învăţătorule!“.

¹⁷ Isus i-a zis:

– Nu Mă ţine, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la fraţii Mei şi spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!“

¹⁸ Maria Magdalena s-a dus şi i-a anunţat pe ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ şi că El i-a spus aceste lucruri.

Isus li Se arată ucenicilor

¹⁹ În seara acelei zile, prima zi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau ucenicii uşile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ ²⁰ Şi spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta Lui. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. ²¹ Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi!“ ²² Şi spunând aceasta, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! ²³ Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.“

²⁴ Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didimus“^[d], nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ Ceilalţi ucenici i-au zis:

– L-am văzut pe Domnul!

Dar el le-a zis:

– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!

Isus i Se arată lui Toma

²⁶ După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“

²⁷ Apoi i-a zis lui Toma:

– Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!

²⁸ Toma I-a răspuns:

– Domnul meu şi Dumnezeul meu!

²⁹ Isus i-a zis:

– Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!

Scopul scrierii acestei cărţi

³⁰ Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. ³¹ Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi^[e] că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.