Print Page Options Listen to Reading
Previous Prev Day Next DayNext

The Daily Audio Bible

This reading plan is provided by Brian Hardin from Daily Audio Bible.
Duration: 731 days

Today's audio is from the GW. Switch to the GW to read along with the audio.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
1 Regi 14:1-15:24

Ahia profeţeşte împotriva familiei lui Ieroboam

14 În vremea aceea, Abia, fiul lui Ieroboam, s-a îmbolnăvit. Ieroboam i-a zis soţiei sale: „Te rog scoală-te, deghizează-te ca să nu fii recunoscută că eşti soţia lui Ieroboam şi du-te la Şilo. Acolo este profetul Ahia, cel care mi-a spus că eu voi fi rege peste acest popor. Ia cu tine zece pâini, nişte plăcinte şi un vas cu miere şi du-te la el; el îţi va spune ce se va întâmpla cu copilul.“ Soţia lui Ieroboam a făcut ce i s-a spus: s-a sculat şi s-a dus la Ahia acasă, în Şilo. Ahia nu putea să vadă pentru că vederea îi slăbise din cauza bătrâneţii, dar Domnul îi spusese: „Soţia lui Ieroboam va veni să te întrebe despre fiul ei, căci este bolnav. Să-i vorbeşti aşa şi aşa. Când va ajunge, se va da drept altcineva.“ Când Ahia a auzit zgomotul paşilor ei, în clipa în care intra pe uşă, i-a zis: „Intră, soţia lui Ieroboam! De ce pretinzi că eşti altcineva? Am un mesaj aspru pentru tine. Du-te şi spune-i lui Ieroboam ce a zis Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te-am ridicat din mijlocul poporului şi te-am numit conducător peste poporul Meu, Israel. Am rupt regatul de la Casa lui David şi ţi l-am dat ţie, dar tu nu ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi care M-a urmat din toată inima, făcând doar ce este drept înaintea Mea. Tu ai făcut mai mult rău decât toţi cei care au fost înainte de tine. Te-ai dus şi ţi-ai făcut alţi dumnezei şi idoli turnaţi ca să Mă mânii, iar pe Mine M-ai aruncat înapoia ta. 10 De aceea voi aduce nenorocirea peste familia lui Ieroboam; voi nimici orice bărbat din Israel care-i aparţine lui Ieroboam, fie sclav, fie liber şi voi arde familia lui Ieroboam aşa cum arde cineva bălegarul, până va pieri. 11 Câinii îi vor mânca pe cei din familia lui Ieroboam care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor mânca pe cei care vor muri pe câmp.» Căci Domnul a vorbit. 12 Cât despre tine, ridică-te şi du-te acasă. Când îţi vor păşi picioarele în cetate, copilul va muri. 13 Tot Israelul îl va jeli şi-l va înmormânta. El este singurul dintre cei care-i aparţin lui Ieroboam şi care va fi înmormântat, pentru că el este singurul din familia lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel. 14 Domnul Îşi va ridica un rege peste Israel, care va stârpi familia lui Ieroboam. Astăzi este acea zi! Chiar acum![a] 15 Domnul îl va lovi pe Israel şi astfel el va fi ca o trestie care se clatină în apă. El îl va dezrădăcina pe Israel din această ţară bună, pe care le-o dăduse strămoşilor lor şi-i va împrăştia dincolo de râu[b], pentru că şi-au făcut aşere[c], mâniindu-L pe Domnul. 16 El îl va părăsi pe Israel din cauza păcatelor pe care Ieroboam le-a săvârşit şi prin care l-a făcut şi pe Israel să păcătuiască.“ 17 Soţia lui Ieroboam s-a sculat şi s-a întors la Tirţa. Când ea a păşit peste pragul palatului, copilul a murit. 18 L-au înmormântat şi toţi israeliţii l-au jelit, aşa cum Domnul vorbise prin robul Său, profetul Ahia.

19 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, războaiele pe care le-a purtat şi felul în care a domnit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 20 Ieroboam a domnit timp de douăzeci şi doi de ani, apoi s-a culcat alături de părinţii săi. Şi în locul lui a domnit fiul său Nadab.

Domnia lui Roboam în Iuda

21 Roboam, fiul lui Solomon, domnea în Iuda. El era în vârstă de patruzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit timp de şaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care Domnul o alesese dintre toate seminţiile lui Israel pentru a-Şi pune Numele Său în ea. Mama lui era amonită şi se numea Naama. 22 Iuda a făcut ce este rău în ochii Domnului. Ei I-au stârnit gelozia prin păcatele pe care le-au săvârşit, mai mult decât o făcuseră strămoşii lor. 23 De asemenea, ei şi-au zidit înălţimi, stâlpi sacri şi aşere pe orice deal înalt şi sub orice copac verde. 24 Erau în ţară chiar şi bărbaţi care se prostituau[d]. Ei au săvârşit toate urâciunile popoarelor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor.

25 În al cincilea an de domnie a regelui Roboam, Şişak, monarhul Egiptului, a înaintat împotriva Ierusalimului. 26 El a luat comorile Casei Domnului şi comorile palatului regelui; a luat totul. A luat şi toate scuturile de aur făcute de Solomon. 27 În locul lor, regele Roboam a făcut nişte scuturi de bronz, pe care le-a încredinţat căpeteniilor gărzilor[e], cei care păzeau intrarea palatului regelui. 28 De fiecare dată când regele mergea la Casa Domnului, căpeteniile gărzilor le purtau înaintea lui, după care le aduceau înapoi în odaia gărzilor.

29 Celelalte fapte ale lui Roboam şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 30 Între Roboam şi Ieroboam a fost război în tot timpul vieţii lor. 31 Roboam s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în Cetatea lui David. Mama lui fusese amonita Naama. Apoi în locul lui a domnit fiul său Abia[f].

Domnia lui Abia în Iuda

15 În al optsprezecelea an de domnie a regelui Ieroboam, fiul lui Nebat, peste Iuda a început să domnească Abia. El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom[g]. El a trăit în toate păcatele pe care tatăl său le săvârşise înaintea lui şi inima lui nu I-a fost devotată în întregime Domnului, Dumnezeul său, cum fusese inima strămoşului său David. Totuşi Domnul, Dumnezeul său, i-a dat o lumină în Ierusalim de dragul lui David, ridicându-l la tron pe fiul său după el şi consolidând Ierusalimul, căci David a făcut ce este drept înaintea Domnului şi toată viaţa lui nu s-a abătut de la nici una dintre poruncile pe care El i le dăduse, în afară de evenimentul cu hititul Urie. Cât timp a trăit Roboam[h], Ieroboam a fost în război cu el.

Celelalte fapte ale lui Abia şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Abia şi Ieroboam a fost război. Abia s-a culcat alături de părinţii săi şi l-au înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Asa.

Domnia lui Asa în Iuda

În al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda. 10 El a domnit la Ierusalim timp de patruzeci şi unu de ani. Bunica lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom. 11 Asa a făcut ce este drept înaintea Domnului, ca strămoşul său David. 12 I-a nimicit din ţară pe bărbaţii care se prostituau[i] şi a îndepărtat toţi idolii pe care părinţii lui îi făcuseră. 13 De asemenea, chiar şi pe bunica[j] sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Aşerei[k]. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars lângă uedul[l] Chidron. 14 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate, deşi inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în tot timpul vieţii lui. 15 El a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el şi tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul şi vasele.[m]

16 Între Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor. 17 Başa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. 18 Asa a luat tot argintul şi aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului şi în vistieriile palatului regelui şi l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceştia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel: 19 „Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar de argint şi de aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“ 20 Ben-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chineretul, precum şi toată ţara lui Neftali. 21 Când Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi s-a retras la Tirţa. 22 Atunci regele Asa i-a chemat pe toţi cei din Iuda – nici unul n-a fost scutit – ca să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin şi a Miţpei.

23 Celelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el şi cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrâneţe el a avut o boală de picioare. 24 Asa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoşafat.

Faptele Apostolilor 10:1-23

Corneliu

10 În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion[a] din cohorta[b] numită „Italiana“. Era evlavios şi temător de Dumnezeu[c], împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului şi se ruga mereu lui Dumnezeu. Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea[d], a văzut clar, într-o viziune, pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi spunându-i:

– Corneliu!

Corneliu s-a uitat ţintă la el şi s-a înspăimântat. El a zis:

– Ce este, domnule?

Îngerul i-a spus:

– Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte[e]. Acum, trimite nişte bărbaţi la Iafo şi cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit şi Petru. El găzduieşte la Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.

Cum a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi din slujitorii săi din casă şi un soldat evlavios, care-i era devotat tot timpul, şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iafo.

Viziunea lui Petru

În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş să se roage pe la ceasul al şaselea[f]. 10 I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis şi ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colţuri. 12 În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici[g] ale pământului şi păsări ale cerului. 13 Un glas i-a vorbit astfel:

– Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!

14 Însă Petru a zis:

– În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva pângărit sau necurat!

15 Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară:

– Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit!

16 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi, imediat pânza a fost luată la cer. 17 În timp ce Petru era preocupat de înţelesul acestei viziuni, iată că bărbaţii trimişi de Corneliu aflaseră unde este casa lui Simon şi stăteau la poartă, 18 întrebând cu glas tare dacă Simon, care mai este numit şi Petru, găzduieşte acolo. 19 În timp ce Petru încă se gândea la viziune, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei bărbaţi; 20 ridică-te deci, coboară şi du-te cu ei fără să faci deosebire, pentru că Eu i-am trimis.“

21 Aşadar, Petru a coborât la bărbaţii aceia şi le-a zis:

– Eu sunt cel pe care-l căutaţi. Care este motivul pentru care aţi venit?

22 Ei i-au răspuns:

– Centurionul Corneliu, om drept, temător de Dumnezeu şi vorbit de bine prin tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat printr-un înger sfânt să trimită să te cheme în casa lui şi să audă cuvinte de la tine.

23 Petru deci i-a invitat înăuntru şi i-a găzduit.

Petru, acasă la Corneliu

În ziua următoare s-a sculat şi a plecat împreună cu ei; l-au însoţit şi unii dintre fraţii din Iafo.

Psalmii 133

Psalmul 133

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Iată ce bine şi ce plăcut este
    când fraţii locuiesc împreună în armonie!

Este ca untdelemnul de preţ pe creştetul capului,
    coborând pe barbă, pe barba lui Aaron,
        coborând pe marginea veşmintelor lui.

Este ca roua Hermonului,
    ca roua coborând pe munţii Sionului,
căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea,
    viaţa veşnică.

Proverbe 17:7-8

Cuvintele alese nu se potrivesc celui nebun,
    cu atât mai puţin buzele mincinoase pentru un nobil.

Mita este o piatră preţioasă în ochii celui ce o oferă;
    orice face, el reuşeşte.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.