The Daily Audio Bible
Today's audio is from the NLT. Switch to the NLT to read along with the audio.
Domnia lui Osea peste Israel. Căderea Samariei
17 Osea, fiul lui Ela, a început să domnească peste Israel, la Samaria, în al doisprezecelea an al domniei lui Ahaz, regele lui Iuda, şi a domnit timp de nouă ani. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, însă nu ca regii lui Israel de dinaintea lui. 3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva lui şi astfel Osea a devenit vasalul lui şi i-a plătit tribut. 4 Împăratul Asiriei a descoperit însă o uneltire a lui Osea, care îi trimisese soli lui So, monarhul Egiptului[a], şi nu-i mai aducea tributul anual împăratului Asiriei. Prin urmare, împăratul Asiriei l-a prins şi l-a aruncat în temniţă. 5 Împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi a mărşăluit împotriva Samariei, pe care a asediat-o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al domniei lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria şi i-a dus pe israeliţi în captivitate în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah şi în Gozan, pe râul Habor şi în cetăţile mezilor.
Cauzele desfiinţării regatului lui Israel
7 Acestea s-au întâmplat din cauză că poporul Israel a păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lor, Care i-a scos din ţara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, monarhul Egiptului. Ei s-au închinat înaintea altor dumnezei 8 şi au urmat atât obiceiurile neamurilor pe care Domnul le-a izgonit dinaintea israeliţilor, cât şi obiceiurile rânduite de regii lui Israel. 9 Israeliţii au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeul lor, fapte care nu erau drepte. Ei şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile străjerilor până la cetăţile fortificate. 10 Şi-au ridicat stâlpi sacri şi aşere[b] pe orice deal înalt şi sub orice copac verde. 11 Au ars tămâie pe toate înălţimile, la fel ca neamurile pe care le-a izgonit Domnul dinaintea lor şi au făcut lucruri rele, mâniindu-L pe Domnul. 12 Ei au slujit idolilor deşi, Domnul le spusese: „Să nu faceţi lucrul acesta!“[c] 13 Domnul a avertizat pe Israel şi pe Iuda prin toţi profeţii Săi şi prin toţi văzătorii, zicându-le: „Întoarceţi-vă de la căile voastre rele şi păziţi poruncile şi hotărârile Mele, potrivit cu toată Legea pe care am poruncit-o strămoşilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei, profeţii!“ 14 Dar ei nu L-au ascultat, ci au fost încăpăţânaţi asemenea strămoşilor lor care nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. 15 Ei I-au respins hotărârile, legământul încheiat cu strămoşii lor şi mărturiile pe care li le-a dat El, umblând după lucruri de nimic[d] şi devenind ei înşişi de nimic. Ei s-au luat după neamurile care erau în jurul lor, cu toate că Domnul le-a poruncit să nu se asemene cu ele. 16 Ei au renunţat la toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi şi-au turnat ca idoli doi viţei şi un stâlp al Aşerei[e]. S-au închinat întregii oştiri a cerurilor şi i-au slujit lui Baal. 17 Au trecut prin foc[f] pe fiii şi pe fiicele lor, s-au îndeletnicit cu ghicirea[g] şi cu vrăjitoria şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
18 De aceea Domnul s-a mâniat foarte tare pe Israel şi l-a îndepărtat din prezenţa Lui, astfel încât n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. 19 Însă nici Iuda nu a păzit legământul Domnului, Dumnezeul lui, ci s-a luat după obiceiurile rânduite de Israel. 20 Domnul i-a lepădat atunci pe toţi urmaşii lui Israel, i-a smerit[h], i-a dat pe mâna jefuitorilor şi, în cele din urmă, i-a izgonit din prezenţa Lui. 21 Căci atunci când El îl despărţise pe Israel de Casa lui David, ei îl puseseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a înstrăinat pe Israel de Domnul şi l-a făcut să săvârşească un mare păcat. 22 Israeliţii au continuat să săvârşească toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam şi nu s-au depărtat de ele, 23 până ce Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezenţa Sa, aşa cum vestise prin toţi robii Săi, profeţii. Şi astfel Israel a fost luat de pe teritoriul său şi dus în captivitate în Asiria, unde a rămas până în ziua de astăzi.
Colonizarea Samariei
24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvayim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei, în locul israeliţilor. Ei au luat în stăpânire Samaria şi au locuit în cetăţile ei. 25 Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul şi, prin urmare, Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care au ucis pe câţiva dintre ei. 26 Atunci i-au zis împăratului Asiriei: „Popoarele pe care le-ai adus pentru a locui în cetăţile Samariei, nu cunosc Legea Dumnezeului acestei ţări. El a trimis împotriva lor nişte lei şi au fost ucise de ei pentru că nu cunosc Legea Dumnezeului acestei ţări!“
27 Atunci împăratul Asiriei a poruncit zicând: „Trimiteţi pe unul din preoţii care au fost luaţi captivi din Samaria să meargă şi să locuiască acolo, ca să-i înveţe Legea Dumnezeului acelei ţări.“ 28 Unul din preoţii care fusese luat captiv din Samaria s-a întors, a locuit la Betel şi i-a învăţat cum să se teamă de Domnul. 29 Dar fiecare popor şi-a făcut proprii lui zei în cetăţile în care locuiau şi i-au pus în temple, pe înălţimile zidite de samariteni. 30 Oamenii din Babilon l-au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cuta l-au făcut pe Nergal, oamenii din Hamat l-au făcut pe Aşima, 31 iar cei din Ava i-au făcut pe Nibhaz şi Tartak. Cei din Sefarvayim îşi ardeau fiii în foc, ca jertfă pentru Adra-Melek şi Ana-Melek, zeii din Sefarvayim. 32 Ei se închinau Domnului[i], dar totodată şi-au numit pentru ei înşişi tot felul de preoţi ai înălţimilor, care aduceau pentru ei jertfe în templele de pe înălţimi. 33 Astfel ei se închinau Domnului, dar slujeau şi zeilor lor după obiceiul popoarelor din care au fost aduşi. 34 Până în ziua de astăzi ei au aceleaşi obiceiuri vechi. Ei nu se închină Domnului; nu păzesc nici hotărârile şi rânduielile lor şi nici legile şi poruncile pe care le-a dat Domnul urmaşilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. 35 Domnul încheiase cu ei un legământ şi le poruncise astfel: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei, să nu vă închinaţi lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe, 36 ci să vă temeţi de Domnul, Care v-a scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu braţ întins! Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe! 37 Vegheaţi întotdeauna să păziţi învăţăturile, rânduielile, legile şi poruncile pe care le-a scris pentru voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei. 38 Să nu uitaţi legământul pe care Eu l-am încheiat cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei, 39 ci să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru, şi El vă va izbăvi din mâna tuturor duşmanilor voştri.“ 40 Ei însă n-au ascultat, ci au urmat vechile lor obiceiuri. 41 Aşadar, aceste popoare se temeau de Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Până în ziua de azi copiii lor şi copiii copiilor lor fac ceea ce au făcut şi părinţii lor.
Domnia lui Ezechia peste Iuda
18 Ezechia, fiul lui Ahaz, regele lui Iuda, a început să domnească în al treilea an al domniei lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel. 2 El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi nouă de ani. Mama lui se numea Abia şi era fiica lui Zaharia. 3 El a făcut ce este drept înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse strămoşul său David. 4 A îndepărtat înălţimile şi a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Aşerei[j] şi a zdrobit în bucăţi şarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece israeliţii obişnuiau să ardă tămâie înaintea lui şi îl numeau Nehuştan[k]. 5 Ezechia a crezut în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Nici unul dintre regii lui Iuda dinaintea lui sau care au urmat după el nu a fost ca el. 6 El s-a alipit de Domnul, nu s-a depărtat de El şi a păzit poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise. 7 Domnul a fost cu Ezechia şi oriunde mergea avea izbândă. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus. 8 Ezechia i-a învins pe filisteni până la Gaza şi le-a distrus teritoriile, de la turnurile de pază până la cetăţile fortificate.
9 În al patrulea an al domniei lui Ezechia, care era şi al şaptelea an al domniei lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, a mărşăluit împotriva Samariei şi a asediat-o, 10 iar după trei ani de asediu asirienii au cucerit-o. Aşadar, Samaria a fost cucerită în al şaselea an al domniei lui Ezechia, care era şi al nouălea an al domniei lui Osea, regele lui Israel. 11 Împăratul Asiriei i-a dus pe israeliţi în captivitate în Asiria şi i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, şi în cetăţile mezilor, 12 din cauză că n-au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul lor, ci au încălcat legământul Lui şi pentru că n-au ascultat şi nici n-au împlinit tot ce le-a poruncit Moise, robul Domnului.
Prin Macedonia şi Grecia
20 Când a încetat zarva, Pavel i-a chemat pe ucenici şi, după ce i-a încurajat, şi-a luat rămas bun şi a plecat în Macedonia. 2 A călătorit prin părţile acelea şi i-a încurajat pe credincioşi prin multe cuvinte. Apoi a venit în Grecia, 3 unde a stat timp de trei luni. Chiar când urma să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, aşa că el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4 Îl însoţeau Sopater – fiul lui Pirus din Berea –, Aristarhus şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe precum şi Timotei, Tihicus şi Trofimus din Asia[a]. 5 Aceştia au luat-o înainte şi ne-au[b] aşteptat în Troa. 6 Iar noi, după zilele Sărbătorii Azimelor, am plecat pe mare din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am rămas timp de şapte zile.
Învierea lui Eutih
7 În prima zi a săptămânii, când ne adunaserăm să frângem pâinea[c], Pavel, care urma să plece în ziua următoare, stătea de vorbă cu ucenicii şi şi-a prelungit vorbirea până la miezul nopţii. 8 În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lămpi. 9 Pe un tânăr numit Eutih, care stătea la fereastră, l-a apucat un somn adânc în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut de la etajul al treilea şi a fost ridicat mort. 10 Pavel a coborât, s-a aplecat asupra lui şi l-a luat în braţe[d], spunând: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el!“ 11 Apoi a urcat scările, a frânt pâinea, a mâncat şi a mai vorbit cu ei mult timp, până în zori, după care a plecat. 12 Tânărul a fost adus viu, şi ei au fost nespus de încurajaţi.
Pavel îşi ia rămas bun de la bătrânii din Efes
13 Noi ne-am dus înainte la corabie şi am mers pe mare la Assos, de unde urma să-l luăm şi pe Pavel. Căci aşa fusese învoiala, el urmând să meargă până acolo pe uscat. 14 Când s-a întâlnit cu noi în Assos, l-am luat în corabie şi ne-am dus în Mitilene. 15 De acolo am plecat mai departe pe mare, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, (apoi ne-am oprit în Troghilion,)[e] iar în ziua următoare am ajuns în Milet. 16 Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia[f], pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă-i va fi posibil.
17 Din Milet el a trimis la Efes şi i-a chemat pe bătrânii[g] bisericii. 18 Când aceştia au venit la el, le-a spus următoarele:
„Ştiţi că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul, 19 slujindu-I Domnului cu toată smerenia şi cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza comploturilor iudeilor. 20 N-am ascuns nimic din ceea ce vă era de folos, predicându-vă şi învăţându-vă în public şi prin case, 21 şi mărturisind atât iudeilor, cât şi grecilor despre pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus. 22 Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc în Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo; 23 doar Duhul Sfânt mă avertizează în fiecare cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Însă îmi privesc viaţa ca nefiind de nici un preţ pentru mine, ca să-mi pot sfârşi alergarea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, şi anume să depun mărturie despre Evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Şi acum, iată, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia printre care am umblat predicând Împărăţia. 26 De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27 Căci nu m-am dat înapoi de la a vă spune tot planul lui Dumnezeu! 28 Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori[h] ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu[i], pe care El a câştigat-o prin sângele propriului Său Fiu[j]! 29 Ştiu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce[k], care nu cruţă turma; 30 şi chiar dintre voi se vor ridica bărbaţi care vor spune lucruri pervertite[l], ca să-i tragă pe ucenici după ei. 31 De aceea, vegheaţi, amintindu-vă că timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să vă povăţuiesc pe fiecare cu lacrimi! 32 Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său, Cuvânt care are putere să vă zidească şi să vă dea moştenirea alături de toţi cei sfinţiţi! 33 N-am dorit nici argintul, nici aurul şi nici haina nimănui. 34 Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au slujit pentru nevoile mele şi ale celor ce erau împreună cu mine. 35 În toate v-am arătat că trebuie să ne trudim să-i ajutăm pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus, Care, El Însuşi, a zis: «Este mai ferice să dai decât să primeşti!»“
36 După ce a spus acestea, s-a plecat pe genunchi împreună cu ei toţi şi s-a rugat. 37 Toţi au început să plângă în hohote, au căzut la pieptul lui Pavel şi l-au sărutat mult. 38 Căci erau îndureraţi mai ales din pricina cuvintelor pe care le spusese el, şi anume că nu-i vor mai vedea faţa. Apoi l-au însoţit până la corabie.
Psalmul 148
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri,
lăudaţi-L în înălţimi!
2 Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui,
lăudaţi-L, toată oştirea Lui!
3 Lăudaţi-L, soare şi lună,
lăudaţi-L, stele strălucitoare, toate!
4 Lăudaţi-L, ceruri preaînalte,
şi voi, ape de deasupra cerurilor!
5 Să laude Numele Domnului,
căci El a poruncit şi acestea au fost făcute!
6 El le-a aşezat la locul lor pe vecie
printr-o lege pe care nu o va încălca.[a]
7 Lăudaţi-L pe Domnul, cei de pe pământ,
monştri ai apelor şi toate adâncurile,
8 fulgerul[b] şi grindina, zăpada şi ceaţa,
vântul năprasnic ce-I împlineşte porunca,
9 munţii şi toate dealurile,
copacii roditori şi toţi cedrii,
10 fiarele şi toate vitele,
târâtoarele şi păsările înaripate,
11 regii pământului şi toate neamurile,
prinţii şi toţi demnitarii pământului,
12 tinerii şi tinerele,
bătrânii şi copiii deopotrivă!
13 Să laude cu toţii Numele Domnului,
pentru că numai Numele Lui este înălţat,
iar măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri!
14 El înalţă puterea poporului Său[c];
aceasta este o pricină de laudă pentru credincioşii Săi,
pentru fiii lui Israel, poporul care Îi este aproape.
Lăudaţi-L pe Domnul!
6 Buzele prostului aduc ceartă
şi gura lui cere lovituri.
7 Gura celui prost îi aduce ruina
şi buzele lui sunt o cursă pentru sufletul lui.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.