The Daily Audio Bible

Viziunea cu berbecul şi ţapul

8 În al treilea an al domniei împăratului Belşaţar, mie, Daniel, mi s-a arătat o viziune, după cea care mi se arătase înainte. ² În viziunea aceasta, m-am văzut în capitala Susa, în provincia Elam^[a]; am mai văzut în viziune că eram pe malul râului Ulai. ³ Mi-am ridicat privirea, m-am uitat şi iată că lângă râu stătea un berbec cu două coarne. Coarnele acestea erau lungi, dar unul era mai lung decât celălalt, cel lung crescând la urmă. ⁴ Am văzut cum berbecul împungea spre apus, spre nord şi spre sud. Nici un animal nu-i putea sta împotrivă şi nimeni nu putea scăpa de sub puterea lui. El făcea ce voia şi a ajuns puternic.

⁵ În timp ce căutam să înţeleg aceste lucruri, iată că a venit un ţap din apus, străbătând toată suprafaţa pământului, fără să atingă însă pământul. Ţapul avea un corn impunător între ochi. ⁶ A venit până la berbecul care avea două coarne, pe care l-am văzut stând lângă râu, şi s-a năpustit asupra lui cu o furie năprasnică. ⁷ L-am văzut cum s-a apropiat de berbec şi s-a întărâtat împotriva lui. Apoi a izbit berbecul şi i-a rupt cele două coarne, fără ca berbecul să fi avut putere să i se împotrivească. L-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare; şi nu a fost nimeni care să-l poată scăpa pe berbec de sub puterea ţapului.

⁸ Ţapul a continuat să crească în putere, dar, când a ajuns la culmea puterii sale, cornul cel mare i s-a rupt. În locul lui au ieşit alte patru coarne, impunătoare, înspre cele patru vânturi ale cerului.

⁹ Dintr-unul din ele a ieşit un corn mai mic, care a crescut peste măsură de mult spre sud, spre răsărit şi spre ţara cea minunată. ¹⁰ S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a aruncat la pământ o parte din oştire şi din stele^[b] şi le-a călcat în picioare. ¹¹ S-a înălţat până la^[c] Căpetenia oştirii şi i-a luat jertfa continuă, iar locul Sanctuarului Lui a fost dărâmat^[d]. ¹² Oştirea şi jertfa continuă au fost date pe mâna lui din pricina nelegiuirii.^[e] Cornul a aruncat adevărul la pământ şi a reuşit în ceea ce a făcut.

¹³ Atunci am auzit un sfânt vorbind şi un alt sfânt întrebându-l pe cel ce vorbea: „În cât timp se va împlini viziunea despre jertfa continuă, despre nelegiuirea^[f] care a adus pustiire şi despre călcarea în picioare a Sfântului Lăcaş şi a oştirii?“ ¹⁴ El mi-a dat mie răspunsul: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi^[g]; apoi Sfântul Lăcaş va fi curăţit.“

Interpretarea viziunii

¹⁵ În timp ce eu, Daniel, aveam viziunea aceasta şi căutam s-o înţeleg, iată că cineva, care era la înfăţişare ca un om, a apărut stând în picioare în faţa mea. ¹⁶ Am auzit un glas de om venind din mijlocul râului Ulai care striga şi zicea astfel: „Gabriele^[h], fă-l să înţeleagă această viziune!“ ¹⁷ Când a venit lângă locul unde eram, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Înţelege, fiul omului, că viziunea este cu privire la vremea sfârşitului!“

¹⁸ Când mi-a vorbit, am căzut leşinat^[i] cu faţa la pământ. El m-a atins şi m-a ridicat iarăşi în picioare în locul unde mă aflam.

¹⁹ Apoi mi-a zis astfel: „Iată, îţi voi spune ce se va întâmpla în vremea de apoi a mâniei, căci viziunea se referă la vremea hotărâtă sfârşitului^[j]. ²⁰ Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, îi înfăţişează pe împăraţii Mediei şi Persiei.^{[k] 21} Ţapul cel aprig este împăratul Greciei^[l]. Cornul cel mare, care era între ochii lui, este primul împărat.^{[m] 22} Faptul că acest corn a fost frânt şi că în locul lui s-au ridicat altele patru înseamnă că din neamul aceasta se vor ridica patru împărăţii, dar nu vor avea puterea ei.^[n]

²⁷ Eu, Daniel, am fost istovit şi bolnav câteva zile, dar apoi m-am sculat şi m-am ocupat de treburile împăratului. Eram uimit din pricina viziunii pe care nimeni nu o putea înţelege.

2 Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva păcătuieşte, avem la Tatăl un Apărător^[a], pe Isus Cristos cel Drept. ² El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ³ Prin aceasta ştim că-L cunoaştem: dacă păzim poruncile Lui. ⁴ Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el. ⁵ Însă, în cel ce păzeşte Cuvântul Lui, dragostea lui^[b] Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârşită. Prin aceasta ştim că suntem în El. ⁶ Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble^[c] şi el aşa cum a umblat Isus.

⁷ Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveţi de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit. ⁸ Totuşi vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El şi în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina adevărată luminează deja. ⁹ Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric. ¹⁰ Cel care-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el^[d] nu este nici un prilej de poticnire. ¹¹ Dar cel care-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie unde se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

¹² Vă scriu, copilaşilor,

pentru că păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Său.

¹³ Vă scriu, părinţilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Cel Ce este de la început.

Vă scriu, tinerilor,

pentru că l-aţi învins pe cel rău.

¹⁴ V-am scris, copilaşilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Tatăl.

V-am scris, părinţilor,

pentru că L-aţi cunoscut pe Cel Ce este de la început.

V-am scris, tinerilor,

pentru că sunteţi tari,

iar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi

şi l-aţi învins pe cel rău.

Nu iubiţi lumea

¹⁵ Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. ¹⁶ Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii – nu este de la Tatăl, ci este din lume. ¹⁷ Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Psalmul 120^[a]

Un cântec de pelerinaj