The Daily Audio Bible

Reglementarea curăţiei în bolile infecţioase de piele

13 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: ² „Dacă un om are pe pielea trupului său o umflătură, o erupţie sau o pată albă, care se aseamănă cu rana de lepră^[a] pe pielea trupului său, el trebuie să fie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii săi, preoţii. ³ Preotul să-i cerceteze rana de pe pielea trupului, iar dacă părul din rană s-a albit şi rana este mai adâncă decât pielea trupului său, atunci este lepră; după ce preotul l-a cercetat, să-l declare necurat. ⁴ Dar dacă pata este albă pe pielea trupului său şi nu este mai adâncă decât pielea, iar părul nu s-a albit, atunci preotul să-l închidă pe cel cu rana şapte zile. ⁵ În a şaptea zi preotul va trebui să-l cerceteze; dacă i se va părea că rana a rămas aşa cum a fost şi nu s-a împrăştiat pe piele, atunci preotul să-l închidă încă şapte zile. ⁶ În ziua a şaptea preotul să-l cerceteze din nou, iar dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, atunci preotul să-l declare curat, căci este doar o erupţie; el să-şi spele hainele şi va fi curat. ⁷ Dacă erupţia se întinde pe piele după ce omul s-a arătat preotului pentru a fi declarat curat, el va trebui să vină din nou înaintea preotului. ⁸ Preotul să-l cerceteze şi dacă erupţia s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat, căci are lepră.

⁹ Dacă cineva are o rană de lepră, să fie adus la preot. ¹⁰ Preotul să-l cerceteze şi dacă pe piele este o umflătură albă care a făcut ca şi părul să se albească, iar în umflătură este şi o urmă de carne vie, ¹¹ atunci pe pielea trupului acelui om se află o lepră veche. Preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, pentru că este necurat.

¹² Dar dacă lepra erupe pe piele şi acoperă toată pielea, din creştet până în tălpi, pretutindeni pe unde se uită preotul, ¹³ preotul să-l cerceteze şi dacă lepra i-a acoperit tot trupul, atunci va trebui să-l declare curat pe cel cu rana; el este curat deoarece toată rana s-a albit. ¹⁴ Dacă însă mai apare vreo urmă de carne vie pe el, va fi necurat. ¹⁵ Preotul să cerceteze carnea vie şi să-l declare necurat. Carnea vie este necurată, pentru că este lepră. ¹⁶ Dar dacă carnea vie se face albă, el trebuie să vină la preot. ¹⁷ Preotul să-l cerceteze, iar dacă rana s-a albit, atunci preotul să-l declare curat pe cel cu rana. El este curat.

¹⁸ Dacă cineva are pe pielea trupului său o bubă care s-a vindecat, ¹⁹ iar pe locul unde era buba apare o umflătură albă sau o pată de un alb-roşiatic, omul acela să se înfăţişeze înaintea preotului. ²⁰ Preotul să-l cerceteze, iar dacă pata este mai adâncă decât pielea şi dacă părul s-a albit, preotul să-l declare necurat; este o rană de lepră care a erupt în bubă. ²¹ Însă dacă preotul o cercetează şi părul nu este alb, iar pata nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, preotul să-l închidă şapte zile. ²² Dacă, în cele din urmă, se împrăştie pe piele, preotul să-l declare necurat; este o rană de lepră. ²³ Dar dacă pata rămâne într-un loc şi nu se împrăştie, atunci este vorba de cicatricea bubei; preotul să-l declare curat.

²⁴ Dacă un om are o arsură pe piele şi carnea vie a arsurii devine o pată alb-roşiatică sau albă, ²⁵ preotul s-o cerceteze, iar dacă părul de pe pată s-a albit şi pata este mai adâncă decât pielea, atunci este o rană de lepră care a erupt în arsură; preotul să-l declare necurat pe omul acela, căci are o rană de lepră. ²⁶ Dar dacă preotul cercetează pata şi vede că părul de pe ea nu s-a albit, şi ea nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, atunci preotul să-l închidă şapte zile. ²⁷ În a şaptea zi preotul va trebui să-l cerceteze şi dacă pata s-a împrăştiat pe piele, atunci preotul să-l declare necurat. Este o rană de lepră. ²⁸ Dar dacă pata a rămas într-un loc şi nu s-a întins pe piele, ci a scăzut, înseamnă că este o umflătură de la arsură; preotul să-l declare curat, căci este vorba de cicatricea arsurii.

²⁹ Dacă un bărbat sau o femeie au o rană pe cap sau la barbă, ³⁰ preotul să cerceteze rana. Dacă este mai adâncă decât pielea, iar părul de pe ea este gălbui şi subţire, preotul să-l declare necurat; rana este o râie de cap sau de barbă. ³¹ Dacă preotul vede că rana râiei nu este mai adâncă decât pielea şi nu este păr negru pe ea, atunci preotul să-l închidă pe cel cu rana timp de şapte zile. ³² În cea de-a şaptea zi preotul să cerceteze râia; dacă râia nu s-a întins, nu are păr gălbui pe ea şi nu este mai adâncă decât pielea, ³³ atunci omul acela trebuie să se radă, dar nu şi acolo unde este râia. Preotul să-l închidă pe cel cu râia încă şapte zile. ³⁴ În cea de-a şaptea zi preotul să cerceteze din nou râia; dacă râia nu s-a întins pe piele şi nu este mai adâncă decât pielea, atunci preotul poate să-l declare curat. El să-şi spele hainele şi va fi curat. ³⁵ Dar dacă se pare că râia s-a întins pe piele după ce a fost declarat curat, ³⁶ preotul să-l cerceteze din nou. Dacă într-adevăr râia s-a întins pe piele, preotul nu va mai trebui să se uite după păr gălbui; omul acela este necurat. ³⁷ Dacă vede că râia a stat totuşi pe loc şi a crescut păr negru pe ea, înseamnă că râia s-a vindecat; omul acela este curat şi preotul să-l declare curat.

³⁸ Dacă un bărbat sau o femeie au pete pe pielea trupului, pete albe, ³⁹ preotul să le cerceteze. Dacă petele de pe pielea trupului sunt de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au erupt pe piele; el este curat.

⁴⁰ Dacă unui om îi cade părul de pe cap, el devine pleşuv, dar este curat. ⁴¹ Dacă părul îi cade de pe frunte, el devine pleşuv pe frunte, dar este curat. ⁴² Însă dacă pe capul sau pe fruntea pleşuvă va avea o pată de culoare alb-roşiatică, atunci aceasta este lepră; ea a erupt pe partea pleşuvă sau pe fruntea pleşuvă. ⁴³ Va trebui ca preotul să-l cerceteze; dacă pe partea pleşuvă sau pe fruntea pleşuvă umflătura rănii este de un alb-roşiatic care seamănă cu lepra de pe pielea trupului, ⁴⁴ atunci el este lepros, este necurat. Preotul să-l declare necurat, căci are o rană pe cap. ⁴⁵ Leprosul care are acea rană trebuie să poarte haine sfâşiate, să umble cu capul gol^[b], să-şi acopere barba şi să strige: «Necurat! Necurat!» ⁴⁶ El va fi necurat atâta timp cât are rana; este necurat. Să trăiască singur şi locuinţa sa să fie în afara taberei.

Reglementarea curăţiei în cazul mucegaiului

⁴⁷ Dacă va apărea o pată ca de lepră^[c] pe îmbrăcăminte, pe o haină de lână sau de in, ⁴⁸ pe o ţesătură sau pe o bătătură de in ori de lână, pe o piele sau pe un lucru din piele, ⁴⁹ dacă pata de pe haină, de pe piele sau de pe vreun lucru din piele, de pe ţesătură sau de pe bătătură, va fi de culoare verzuie sau roşiatică, atunci aceasta este o pată de lepră şi trebuie arătată preotului. ⁵⁰ Preotul să cerceteze pata şi să închidă şapte zile materialul pe care este pata. ⁵¹ În ziua a şaptea să cerceteze din nou pata şi dacă aceasta s-a întins pe haină sau în ţesătură sau în bătătură, pe piele sau pe ceva din piele, atunci este o pată de lepră care se întinde; lucrul acela este necurat. ⁵² El trebuie să ardă haina, ţesătura sau bătătura de lână ori de in sau orice altceva din piele, pentru că este o lepră care se întinde; materialul să fie ars în foc.

⁵³ Dar dacă preotul o cercetează şi pata nu s-a întins pe haină sau în ţesătură sau în bătătură sau pe vreun lucru din piele, ⁵⁴ atunci preotul să poruncească să se spele materialul pe care este pata şi să-l închidă încă şapte zile. ⁵⁵ Preotul să cerceteze materialul cu pata după ce a fost spălat. Dacă pata nu şi-a schimbat culoarea, chiar dacă nu s-a întins, materialul este necurat; să-l ardeţi în foc, căci pata continuă să roadă, fie înăuntru, fie în afară. ⁵⁶ Însă dacă preotul o cercetează şi vede că pata s-a micşorat după ce a fost spălată, atunci va trebui să o rupă din haină, din ţesătură, din bătătură sau din piele. ⁵⁷ Dacă apare din nou pe haină sau pe ţesătură sau pe bătătură sau pe vreun lucru din piele, înseamnă că se întinde; să ardeţi în foc lucrul pe care este pata. ⁵⁸ Dar haina, ţesătura, bătătura sau orice altceva din piele, de pe care rana dispare atunci când o spălaţi, va trebui să fie spălată încă o dată şi apoi va fi curată.

⁵⁹ Aceasta este legea pentru pata de lepră de pe o haină de lână sau in, de pe ţesătură, de pe bătătură sau de pe vreun lucru din piele, pentru a hotărî dacă sunt curate sau necurate.“

Necredinţa celor din Nazaret

6 Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. ² Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? ³ Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei^[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif^[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.

⁴ Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ ⁵ Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. ⁶ Şi se mira de necredinţa lor.

Trimiterea celor doisprezece

Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură. ⁷ El i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. ⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, ⁹ ci să se încalţe cu sandale, dar să nu-şi ia două tunici. ¹⁰ El le-a mai zis: „În orice casă intraţi, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela. ¹¹ Şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, scuturaţi-vă praful de sub picioare când ieşiţi de acolo, drept mărturie împotriva lor!“

¹² Ei au plecat şi au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască. ¹³ Au scos mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi i-au uns cu untdelemn şi i-au vindecat.

Ioan Botezătorul decapitat

¹⁴ Regele^[c] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau^[d]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ ¹⁵ Alţii ziceau: „Este Ilie!“, iar alţii ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeţi!“

¹⁶ Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“ ¹⁷ Căci Irod însuşi trimisese să-l aresteze pe Ioan şi-l legase în închisoare din cauza Irodiadei^[e], soţia lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, ¹⁸ iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău!“^{[f] 19} Irodiada îl duşmănea pe Ioan şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰ pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l un bărbat drept şi sfânt, şi îl proteja. Când îl asculta, de multe ori stătea în cumpănă^[g]; şi îl asculta cu plăcere.

²¹ A venit însă o zi oportună, când Irod, la aniversarea zilei sale de naştere, a dat un ospăţ nobililor săi, ofiţerilor şi conducătorilor Galileii. ²² Fiica Irodiadei^[h] a venit şi a dansat, iar lui Irod şi invitaţilor săi le-a plăcut.

Regele i-a zis atunci fetei:

– Cere-mi orice doreşti şi-ţi voi da!

²³ Apoi i-a jurat (solemn)^[i]:

– Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la o jumătate din regatul meu!

²⁴ Fata a ieşit şi a întrebat-o pe mama ei:

– Ce să cer?

Aceasta i-a răspuns:

– Capul lui Ioan Botezătorul!

²⁵ Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându-i:

– Doresc să-mi dai chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!

²⁶ Regele s-a întristat foarte tare, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, n-a putut s-o refuze. ²⁷ Şi regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, ²⁸ i-a adus capul pe o farfurie şi i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. ²⁹ Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Psalmul 39

Pentru dirijor. Pentru Iedutun^[a]. Un psalm al lui David.