The Daily Audio Bible
Today's audio is from the NLT. Switch to the NLT to read along with the audio.
Amnon şi Tamar
13 Timpul a trecut. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s-a îndrăgostit Amnon, fiul lui David. 2 Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s-a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar; căci ea era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. 3 Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte şiret. 4 L-a întrebat pe Amnon:
– De ce tu, fiul regelui, arăţi tot mai slăbit cu fiecare dimineaţă ce trece? Nu vrei să-mi spui?
– Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom, i-a răspuns Amnon.
5 – Culcă-te în patul tău, i-a zis Ionadab, şi prefă-te că eşti bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să-i spui: „Să vină, te rog, sora mea Tamar şi să-mi dea să mănânc ceva; să-mi prepare mâncarea sub privirea mea ca s-o pot vedea şi să pot mânca din mâna ei.“
6 Amnon s-a culcat şi s-a prefăcut bolnav. Regele a venit să-l vadă, iar Amnon i-a zis:
– Să vină, te rog, sora mea, Tamar, să-mi coacă două turte sub privirea mea şi să mănânc din mâna ei.
7 David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du-te, te rog, acasă la fratele tău Amnon şi găteşte-i ceva de mâncare.“ 8 Tamar s-a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l-a găsit culcat. A luat nişte aluat, l-a frământat, a făcut turtele sub privirea lui şi apoi le-a copt. 9 După aceea, a luat tigaia şi l-a servit, însă Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis:
– Toată lumea să iasă afară!
Şi toţi slujitorii au ieşit afară. 10 Atunci Amnon i-a zis lui Tamar:
– Adu mâncarea în dormitor pentru ca să pot mânca din mâna ta.
Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a adus fratelui său Amnon în dormitor. 11 Când ea s-a apropiat de el ca să-i dea să mănânce, el a apucat-o strâns şi i-a zis:
– Soro, vino şi culcă-te cu mine!
12 – Nu, frate, nu mă necinsti! i-a răspuns Tamar. Nu săvârşi ticăloşia aceasta, căci un asemenea lucru nu este îngăduit în Israel. 13 Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Iar tu vei fi socotit drept un ticălos în Israel. Vorbeşte, te rog, cu regele şi el nu mă va opri să fiu a ta.
14 El însă n-a vrut s-o asculte şi, fiind mai puternic decât ea, a necinstit-o culcându-se cu ea. 15 După aceea, Amnon a urât-o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i-a zis:
– Scoală-te şi pleacă!
16 – Nu! i-a zis ea. Alungându-mă, faci un rău şi mai mare decât cel pe care l-ai făcut deja.
Amnon însă n-a vrut s-o asculte 17 şi, chemându-l pe tânărul care-l slujea, i-a zis:
– Scoateţi-o afară pe femeia aceasta şi închideţi uşa după ea!
18 Slujitorul său a făcut întocmai cum i se poruncise. Tamar purta o tunică decorată[a], căci cu astfel de veşminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. 19 Fiind izgonită, ea şi-a presărat cenuşă pe cap, şi-a sfâşiat roba decorată pe care o purta, şi-a pus mâinile pe cap şi a plecat ţipând. 20 Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci şi nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Şi Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.
21 Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare. 22 Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.
Absalom se răzbună pe Amnon
23 Doi ani mai târziu, Absalom îşi tundea oile la Baal-Haţor, lângă hotarul cu Efraim. Şi Absalom i-a invitat pe toţi fiii regelui. 24 S-a dus la rege şi i-a zis:
– Iată, slujitorul tău îşi tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!
25 Dar regele i-a zis lui Absalom:
– Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu fim o povară pentru tine.
Deşi Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. 26 Atunci Absalom i-a zis:
– Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.
– De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.
27 Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toţi ceilalţi fii ai săi, să meargă cu el. 28 Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Aşteptaţi până când inima lui Amnon se va înveseli de vin şi când vă voi zice: «Loviţi-l pe Amnon!», atunci să-l ucideţi. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiţi tari şi arătaţi-vă vitejia!“ 29 Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalţi fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit. 30 În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toţi fiii regelui, nelăsând în viaţă pe nici unul dintre ei. 31 Auzind acestea, regele s-a sculat, şi-a sfâşiat hainele şi s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având şi ei hainele sfâşiate. 32 Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toţi tinerii, fiii regelui, au fost ucişi; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar. 33 De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toţi fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“
34 Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul şi-a ridicat privirea şi a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni[b]. 35 Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“ 36 Nu a terminat bine de vorbit că au şi sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început şi ei să plângă foarte tare.
37 Absalom a fugit şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheşurului, iar regele David plângea după fiul său în fiecare zi. 38 După ce Absalom a fugit şi a ajuns în Gheşur, a rămas acolo trei ani. 39 Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit[c].
Isus se roagă Tatălui pentru Sine
17 După ce a spus aceste lucruri, Isus Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis:
„Tată, a venit ceasul! Proslăveşte-Ţi Fiul, pentru ca şi Fiul să Te proslăvească pe Tine, 2 de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. 3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos[a], pe Care L-ai trimis Tu. 4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, terminând lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Acum, proslăveşte-Mă Tu, Tată, în prezenţa Ta, cu slava pe care o aveam în prezenţa Ta înainte de a fi lumea!
Isus se roagă Tatălui pentru ucenici
6 Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi şi Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. 8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit şi au cunoscut că într-adevăr am ieşit de la Tine şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Pentru ei mă rog; nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. 10 Tot ce este al Meu este al Tău şi tot ce este al Tău este al Meu. Şi Eu am fost proslăvit în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi! 12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării[b], ca să se împlinească Scriptura[c]. 13 Acum însă, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca să aibă în ei bucuria mea deplină. 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfinţeşte-i[d] prin[e] adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. 18 Aşa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19 Eu Însumi M-am sfinţit pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
Isus se roagă pentru toţi credincioşii
20 Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una; 23 Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine. 24 Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii! 25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaşte, dar Eu Te cunosc şi aceştia ştiu că Tu M-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei şi Eu să fiu în ei.“
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
6 Prin bunătate şi credincioşie este ispăşit păcatul
şi prin frica de Domnul se îndepărtează omul de la rău.
7 Când Domnului Îi sunt plăcute căile unui om,
îi face chiar şi pe duşmanii lui să trăiască în pace cu el.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.