The Daily Audio Bible

Femeia înţeleaptă din Tekoa

14 Ioab, fiul Ţeruiei, şi-a dat seama că regelui îi era dor de Absalom. ² A trimis pe cineva la Tekoa şi a adus de acolo o femeie înţeleaptă. I-a zis femeii: „Prefă-te că eşti în doliu: îmbracă-te în haine de doliu şi nu te unge cu ulei. Să arăţi ca o femeie care de multă vreme jeleşte după un mort. ³ Aşa să te duci la rege şi să-i vorbeşti cum te voi învăţa eu.“ Şi Ioab i-a făcut cunoscut femeii ce avea de spus. ⁴ Când femeia din Tekoa a ajuns^[a] la rege, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Ea i-a zis:

– Ajută-mă, o, rege.

⁵ – Ce necaz ai? a întrebat-o regele.

– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soţul meu a murit. ⁶ Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp şi nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt şi l-a omorât. ⁷ Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care şi-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viaţa fratelui său. Îl vom nimici şi pe moştenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soţul meu fără nume şi fără moştenitor pe pământ.

⁸ Regele i-a răspuns femeii:

– Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.

⁹ – O, rege, stăpânul meu, i-a zis femeia din Tekoa regelui, asupra mea şi asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele şi tronul său să rămână fără vină.

¹⁰ – Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine şi nu se va mai atinge de tine, i-a zis regele.

¹¹ – Fie ca regele să-şi aducă aminte de Domnul, Dumnezeul său, pentru ca să-l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul şi să-mi ucidă fiul, l-a rugat femeia pe rege.

– Viu este Domnul că nici un fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ, i-a zis regele.

¹² Atunci femeia i-a mai zis:

– Dă voie, te rog, slujitoarei tale să-i spună ceva stăpânului meu, regele.

– Vorbeşte! i-a zis regele.

¹³ – De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din însăşi vorbele lui, regele se face vinovat neaducându-l înapoi pe cel pe care l-a izgonit. ¹⁴ În ceea ce ne priveşte, asemenea unor ape care cad pe pământ şi nu se mai adună, aşa vom muri cu toţii. Dumnezeu însă nu ia viaţa, ci dimpotrivă, plănuieşte căi prin care cel izgonit să se poată întoarce la El. ¹⁵ De aceea am venit să-i vorbesc stăpânului meu, regele, pentru că oamenii m-au înspăimântat. Slujitoarea ta şi-a zis: „Să-i vorbesc regelui, poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. ¹⁶ Poate că regele o va asculta şi o va scăpa pe slujitoarea sa de cei care vor s-o şteargă pe ea şi pe fiul ei din moştenirea lui Dumnezeu.“ ¹⁷ Acum, slujitoarea ta spune: „Fie să-mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, ştiind să înţeleagă binele şi răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“

¹⁸ Regele i-a zis femeii:

– Să nu-mi tăinuieşti răspunsul la întrebarea pe care ţi-o voi pune.

– Să întrebe stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia.

¹⁹ – Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toate acestea? a întrebat-o regele.

– Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi-a poruncit şi tot el a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte. ²⁰ Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situaţia. Stăpânul meu însă are o înţelepciune ca cea a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în ţară.

²¹ Regele i-a zis atunci lui Ioab:

– Iată, vreau să fac lucrul acesta! Du-te deci şi adu-l pe tânărul Absalom.

²² Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi l-a binecuvântat pe rege. El a zis:

– Astăzi slujitorul tău ştie că a găsit bunăvoinţă la stăpânul său, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său.

Absalom se întoarce la Ierusalim

²³ Ioab s-a ridicat, a plecat la Gheşur şi l-a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. ²⁴ Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa!“ Absalom s-a întors astfel acasă la el şi nu a văzut faţa regelui. ²⁵ În tot Israelul nu era nici un om atât de vestit pentru frumuseţea lui, aşa cum era Absalom. Din creştetul capului şi până la talpa piciorului nu se găsea nici un cusur în el. ²⁶ Când îşi tundea părul – şi-l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să-l poarte – acesta cântărea două sute de şecheli^[b], potrivit greutăţii regale. ²⁷ Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, fiică al cărei nume era Tamar; aceasta era foarte frumoasă. ²⁸ Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă faţa regelui. ²⁹ Apoi Absalom l-a chemat pe Ioab pentru a-l trimite la rege, însă acesta nu a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot nu a vrut să vină. ³⁰ Atunci Absalom le-a zis slujitorilor săi: „Ogorul lui Ioab este aproape de al meu şi are semănat orz pe el. Mergeţi şi daţi-i foc!“ Slujitorii săi au făcut întocmai cum le poruncise. ³¹ Aflând acest lucru, Ioab s-a dus acasă la Absalom şi l-a întrebat:

– De ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?

³² – Pentru că nu ai venit când te-am chemat. Am vrut să te trimit la rege să-i spui: „De ce am venit din Gheşur? Nu ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?“ Doresc acum să văd faţa regelui şi dacă este vreo nelegiuire în mine, atunci să mă omoare.

³³ Ioab s-a dus la rege şi i-a spus lucrul acesta. Atunci regele l-a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege şi i s-a închinat cu faţa la pământ. Regele l-a sărutat pe Absalom.

Răzvrătirea lui Absalom

15 După toate acestea, Absalom şi-a făcut rost de un car, de cai şi de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. ² Se trezea dis-de-dimineaţă şi stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetăţii. Oricine venea la rege cu vreo neînţelegere pe care acesta s-o judece, Absalom îl chema şi-l întreba de unde este, iar acesta îi spunea seminţia din care face parte. ³ Atunci Absalom îi zicea: „Tu ai dreptate în această neînţelegere, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta.“ ⁴ Apoi adăuga: „Dacă m-ar pune pe mine judecător în ţară! Atunci oricine ar avea vreo neînţelegere sau vreo pricină de judecată, ar veni la mine şi eu i-aş face dreptate!“ ⁵ Se mai întâmpla că oricine se apropia de el să i se închine, el îi întindea mâna, îl îmbrăţişa şi-l săruta. ⁶ Aşa se purta Absalom faţă de toţi israeliţii care veneau la rege pentru a le fi judecate pricinile. Astfel, Absalom a câştigat inima bărbaţilor lui Israel.

⁷ După o perioadă de patru ani^[c], Absalom i-a zis regelui:

– Dă-mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l-am făcut Domnului ⁸ căci, pe când se afla în Aram, la Gheşur, slujitorul tău a făcut un jurământ spunând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi, la Ierusalim, Îi voi sluji^[d] Domnului!“

⁹ – Mergi în pace, i-a răspuns regele.

Atunci Absalom a plecat îndată la Hebron. ¹⁰ De acolo Absalom a trimis mesageri la toate seminţiile lui Israel să le spună: „Atunci când veţi auzi sunetul cornului, să ziceţi: «Absalom s-a întronat la Hebron!»“ ¹¹ Două sute de oameni din Ierusalim îl însoţeau pe Absalom, fiind invitaţii acestuia. În naivitatea lor, ei îl însoţeau fără să bănuiască nimic. ¹² În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere şi tot mai mulţi din popor treceau de partea lui Absalom.

Fuga lui David

¹³ Cineva a venit şi i-a zis lui David:

– Israeliţii au trecut de partea lui Absalom.

¹⁴ Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor săi:

– Să fugim repede! Altfel nu vom scăpa de Absalom! Să plecăm în grabă ca nu cumva să fie mai iute decât noi şi să ne ajungă. Pentru că astfel va aduce nenorocirea asupra noastră şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.

¹⁵ – Slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va hotărî stăpânul nostru, regele, i-au răspuns slujitorii.

¹⁶ Astfel, regele a plecat urmat fiind de întreaga sa familie; a lăsat totuşi zece ţiitoare ca să îngrijească de palat. ¹⁷ Regele a plecat împreună cu toţi cei care-l urmau şi s-au oprit într-un loc, la o oarecare distanţă. ¹⁸ Toţi slujitorii săi au trecut pe dinaintea lui: toţi cheretiţii, toţi peletiţii^[e] şi toţi cei şase sute de ghitiţi care-l însoţiseră din Gat. ¹⁹ Regele i-a zis atunci ghititului Itai:

– Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu regele Absalom, căci tu eşti un străin şi ai fost alungat din ţara ta. ²⁰ Nu de mult timp ai venit şi acum să fac din tine un hoinar asemeni nouă, care nu ştim încotro vom merge!? Nu! Întoarce-te împreună cu oamenii tăi şi fie ca bunătatea şi credincioşia să te însoţească!

²¹ – Viu este Domnul, i-a răspuns Itai, şi viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viaţă, acolo se va afla şi slujitorul tău.

²² – Bine, atunci vino şi treci înainte! i-a răspuns regele.

Astfel, şi ghititul Itai, împreună cu toţi oamenii şi toţi copiii care erau cu el, au trecut înainte.

Arestarea lui Isus

18 După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de uedul^[a] Chidron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. ² Iuda, cel care L-a trădat, cunoştea şi el acel loc, pentru că de multe ori Isus se strânsese acolo cu ucenicii Lui. ³ Prin urmare, Iuda a luat o cohortă^[b] şi nişte gărzi, trimise de conducătorii preoţilor şi de farisei, şi au venit acolo cu lămpi, făclii şi arme. ⁴ Isus, ştiind tot ce urmează să I se întâmple, a ieşit şi i-a întrebat:

– Pe Cine căutaţi?

⁵ Ei I-au răspuns:

– Pe Isus din Nazaret!

El le-a zis:

– Eu sunt!

Iuda, cel care L-a trădat, stătea şi el împreună cu ei. ⁶ Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. ⁷ El i-a întrebat din nou:

– Pe Cine căutaţi?

Ei I-au zis:

– Pe Isus din Nazaret!

⁸ Isus a răspuns:

– V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă!

⁹ Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi i-ai dat.“^{[c] 10} Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. ¹¹ Însă Isus i-a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul^[d] pe care Mi l-a dat Tatăl?“

Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru

¹² Atunci cohorta, comandantul ei şi gărzile iudeilor L-au prins pe Isus, L-au legat ¹³ şi L-au dus mai întâi la Ana^[e]. Căci acesta era socrul lui Caiafa^[f], care era mare preot în anul acela. ¹⁴ Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.

¹⁵ Simon Petru împreună cu un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. ¹⁶ Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăreasa şi l-a adus pe Petru înăuntru. ¹⁷ Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru:

– Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Acestui Om?

El i-a răspuns:

– Nu sunt.

¹⁸ Sclavii şi gărzile făcuseră un foc, pentru că era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.

¹⁹ Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. ²⁰ Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis; întotdeauna am dat învăţătură în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. ²¹ De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată că ei ştiu ce am vorbit!“

²² După ce a spus acestea, una dintre gărzile care stăteau acolo L-a lovit cu palma, spunându-i:

– Aşa-i răspunzi marelui preot?!

²³ Isus i-a răspuns:

– Dacă am vorbit rău, depune mărturie cu privire la ceea ce am spus rău, dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?

²⁴ Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.