The Daily Audio Bible

50 Atunci Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, a plâns şi l-a sărutat. ² Apoi le-a poruncit doctorilor aflaţi în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceştia au făcut întocmai. ³ Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit şaptezeci de zile. ⁴ După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoinţă la voi, vorbiţi-i lui Faraon astfel: ⁵ «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care şi l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“ ⁶ Faraon a răspuns: „Du-te şi îngroapă-l pe tatăl tău, aşa cum te-a pus să juri.“ ⁷ Iosif s-a dus să-şi îngroape tatăl şi împreună cu el au mers toţi slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi şi toţi bătrânii ţării Egiptului, ⁸ toată familia lui Iosif, fraţii săi şi familia tatălui său. Doar copiii, turmele şi cirezile lor au rămas în Goşen^[a]. ⁹ Împreună cu el au mers care şi călăreţi, formând o mulţime foarte mare. ¹⁰ Când au ajuns la Aria lui Atad^[b], care se află dincolo de Iordan, au ţinut acolo un bocet mare şi solemn. Iosif a ţinut un bocet de şapte zile pentru tatăl său. ¹¹ Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Miţrayim^[c]; el se află dincolo de Iordan. ¹² Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el aşa cum le-a poruncit acesta. ¹³ Ei l-au dus în Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. ¹⁴ După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei care se duseseră cu el să-şi îngroape tatăl.

Bunătatea lui Iosif faţă de fraţii săi

¹⁵ Când fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî şi se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut. ¹⁶ De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă: ¹⁷ „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea şi păcatul fraţilor tăi, pentru că ei ţi-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri. ¹⁸ Fraţii lui au venit, s-au plecat înaintea lui şi i-au zis:

– Suntem sclavii tăi.

¹⁹ – Nu vă temeţi! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu? ²⁰ Chiar dacă voi aţi intenţionat să-mi faceţi rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susţine viaţa unui popor numeros, aşa cum face astăzi. ²¹ Deci nu vă temeţi! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră şi a copiilor voştri.

Apoi i-a mângâiat şi le-a vorbit cu bunătate.

Moartea lui Iosif

²² Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani. ²³ Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generaţie, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuţi pe genunchii săi^[d]. ²⁴ Apoi Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru şi vă va duce din această ţară în ţara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“ ²⁵ Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“ ²⁶ Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.

Asuprirea israeliţilor în Egipt

1 Acestea sunt numele israeliţilor care au venit în Egipt împreună cu Iacov şi împreună cu familiile lor: ² Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, ³ Isahar, Zabulon şi Beniamin, ⁴ Dan şi Neftali, Gad şi Aşer. ⁵ Toţi urmaşii lui Iacov erau în număr de şaptezeci^[e]. Iosif se afla deja în Egipt. ⁶ După o vreme, Iosif a murit; apoi au murit toţi fraţii săi şi toată generaţia de atunci. ⁷ Israeliţii s-au înmulţit foarte mult; ei au devenit numeroşi şi au ajuns puternici, astfel încât ţara s-a umplut de ei.

⁸ Peste Egipt s-a ridicat un nou monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ⁹ El a zis poporului său: „Iată că poporul israeliţilor este prea mare şi prea puternic pentru noi. ¹⁰ Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.“ ¹¹ Astfel, au pus peste ei supraveghetori de sclavi, ca să-i asuprească prin poveri grele; în acest fel au zidit Pitomul şi Ramsesul ca cetăţi cu hambare pentru Faraon^[f]. ¹² Însă cu cât erau ei mai asupriţi, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau mai mult; egiptenii au ajuns să se teamă de israeliţi ¹³ şi i-au supus la o muncă foarte grea; ¹⁴ le-au făcut vieţile amare, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor şi la tot felul de lucrări pe câmp. În toate sarcinile pe care le dădeau israeliţilor, egiptenii erau foarte aspri.

¹⁵ Monarhul Egiptului le-a zis moaşelor evreilor (pe una o chema Şifra, iar pe cealaltă Pua): ¹⁶ „Când vă veţi împlini slujba de moaşe la femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă cel care se va naşte va fi băiat, omorâţi-l, dar dacă va fi fată, lăsaţi-o să trăiască.“ ¹⁷ Însă moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le-a poruncit monarhul Egiptului, ci au lăsat şi băieţii să trăiască. ¹⁸ Monarhul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a întrebat:

– De ce aţi făcut acest lucru şi i-aţi lăsat şi pe băieţi să trăiască?

¹⁹ Moaşele i-au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca şi femeile egiptene; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele.

²⁰ Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte puternic. ²¹ Pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. ²² Apoi Faraon a poruncit întregului său popor: „Aruncaţi în Nil orice băiat care li se va naşte^[g] evreilor! Doar pe fete să le lăsaţi să trăiască!“

Naşterea şi tinereţea lui Moise

2 Un bărbat din casa lui Levi îşi luase de soţie o fată a lui Levi. ² Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; fiindcă a văzut că era un copil frumos^[h], ea l-a ascuns timp de trei luni. ³ Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coş de papirus, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilul în el şi l-a pus între trestii, pe malul râului. ⁴ Sora lui stătea la distanţă, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. ⁵ Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde şi fetele care erau cu ea se plimbau pe malul râului; ea a văzut coşul între trestii şi şi-a trimis sclava să i-l aducă. ⁶ Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul. Acesta plângea, iar fiicei lui Faraon i s-a făcut milă de el şi a zis: „Trebuie să fie unul dintre copiii evreilor.“ ⁷ Atunci sora copilului a întrebat-o pe fiica lui Faraon:

– Să merg şi să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?

⁸ – Du-te! i-a răspuns fiica lui Faraon.

Fata s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului. ⁹ Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil şi alăptează-l pentru mine, iar eu îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. ¹⁰ Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise^[i], deoarece l-a scos din apă.

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

¹³ Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip^[a] şi i-a întrebat pe ucenicii Săi:

– Cine zic oamenii că este Fiul Omului?

¹⁴ Ei au răspuns:

– Unii zic că este Ioan Botezătorul, alţii zic că este Ilie, iar alţii zic că este Ieremia sau unul dintre profeţi.

¹⁵ – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

¹⁶ Simon Petru a răspuns:

– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

¹⁷ Isus i-a zis:

– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona^[b], pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. ¹⁸ Iar Eu îţi spun că tu eşti Petru^[c] şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica^[d], iar porţile Locuinţei Morţilor^[e] n-o vor birui. ¹⁹ Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.^[f]

²⁰ Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul.

Isus vorbeşte despre moartea şi învierea Sa

²¹ De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere mult din partea bătrânilor^[g], din partea conducătorilor preoţilor şi din partea cărturarilor, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

²² Petru L-a luat atunci deoparte şi a început să-L mustre:

– Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ţi se întâmple aşa ceva!

²³ Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru:

– Înapoia Mea, Satan^[h]! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!

²⁴ Atunci Isus le-a zis ucenicilor Săi:

– Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! ²⁵ Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa^[i] o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi. ²⁶ Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? ²⁷ Căci Fiul Omului urmează să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Lui, şi atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele lui. ²⁸ Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea înainte de a-L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăţia Sa.^[j]

Schimbarea la faţă

17 După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus, doar pe ei, pe un munte înalt. ² Acolo I-a fost schimbată înfăţişarea^[k] înaintea lor. Faţa Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. ³ Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.

⁴ Petru I-a zis lui Isus:

– Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie!

⁵ În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultaţi!^[l]“

⁶ Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. ⁷ Isus a venit la ei, i-a atins şi le-a zis:

– Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!

⁸ Când şi-au ridicat privirea, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.

⁹ În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit:

– Să nu spuneţi nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morţi!

Psalmul 21

Pentru dirijor. Un psalm al lui David.

Avertisment împotriva adulterului