The Daily Audio Bible
Today's audio is from the NLT. Switch to the NLT to read along with the audio.
Distrugerea Ierusalimului
19 Aşa vorbeşte Domnul: „Du-te şi cumpără de la un olar un vas de lut, după care ia cu tine pe câţiva din sfatul bătrânilor[a] poporului şi din bătrânii preoţilor 2 şi du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea Porţii Ciobului. Să vesteşti acolo cuvintele pe care ţi le spun. 3 Să spui astfel: «Ascultaţi Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.’» 4 Căci M-au părăsit, au înstrăinat locul acesta, au adus în el jertfe altor dumnezei, pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici strămoşii lor şi nici regii lui Iuda şi au umplut locul acesta cu sânge nevinovat. 5 Au zidit înălţimi lui Baal, ca să-şi ardă copiii în foc ca arderi de tot pentru Baal, lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l menţionasem şi nici măcar nu-Mi trecuse prin minte.
6 De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului. 7 În locul acesta voi distruge[b] planurile lui Iuda şi ale Ierusalimului. Îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea duşmanilor lor, ucişi de mâna celor ce caută să le ia viaţa. Hoiturile lor le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului. 8 Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură. Toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor fluiera din cauza tuturor rănilor ei. 9 Îi voi face să mănânce carnea fiilor lor şi carnea fiicelor lor. Îşi vor mânca unii altora carnea în timpul asediului şi al strâmtorării impuse asupra lor de duşmanii care caută să le ia viaţa.
10 Să spargi apoi vasul sub ochii oamenilor care vor merge cu tine 11 şi să le spui că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Voi zdrobi poporul acesta şi cetatea aceasta, întocmai cum se sparge vasul unui olar şi nu mai poate fi refăcut! Vor fi îngropaţi în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare. 12 Aşa voi face locului acestuia, zice Domnul, precum şi celor ce locuiesc aici. Voi face cetăţii acesteia ca şi Tofetului. 13 Casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor deveni necurate ca acest loc, Tofet, şi anume toate casele pe acoperişul cărora se ardea tămâie întregii oştiri a cerului şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei.»“
14 Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să profeţească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului şi a zis întregului popor: 15 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile din jurul ei toate nenorocirile pe care le-am vestit împotriva lor, pentru că s-au încăpăţânat să nu asculte cuvintele Mele!»“
Ieremia şi Paşhur
20 Preotul Paşhur, fiul lui Imer, supraveghetor de seamă în Casa Domnului, l-a auzit pe Ieremia profeţind aceste lucruri. 2 Şi Paşhur l-a lovit pe profetul Ieremia şi l-a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3 Totuşi, a doua zi, Paşhur l-a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i-a zis atunci: „Domnul nu te mai numeşte Paşhur, ci Magor-Misabib[c], 4 căci aşa vorbeşte Domnul: «Iată, te voi face să fii o groază atât pentru tine, cât şi pentru toţi prietenii tăi. Aceştia vor cădea ucişi de sabia duşmanilor lor şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toţi cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce captivi în Babilon şi-i va ucide cu sabia. 5 Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump şi toate bogăţiile regilor lui Iuda le voi da în mâinile duşmanilor lor. Aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce în Babilon. 6 Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi cei ce locuiesc în casa ta veţi merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi, cărora le-ai profeţit minciuni.»“
Plângerea lui Ieremia
7 „M-ai convins[d], Doamne, şi eu m-am lăsat convins[e].
Ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit.
Sunt o pricină de râs toată ziua;
toţi îşi bat joc de mine,
8 căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: «Violenţă şi distrugere!».
Cuvântul Domnului îmi aduce
batjocură şi ruşine toată ziua.
9 Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
şi să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele[f].
Caut să-l opresc,
dar nu pot.
10 Căci aud şuşoteala multora,
«Teroare din toate părţile!
Învinuiţi-l! Haideţi să-l învinuim!»
Toţi cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin şi zic:
«Poate că se va lăsa convins;
ne vom impune asupra lui
şi ne vom răzbuna pe el!»
11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz înfiorător!
De aceea, cei ce mă urmăresc se vor poticni şi nu vor birui.
Vor fi plini de ruşine, căci nu vor reuşi,
plini de o ruşine veşnică, care nu va fi uitată.
12 Şi acum, Doamne al Oştirilor, Care cercetezi pe cel drept,
Care pătrunzi inima şi mintea,
lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor!
Căci Ţie mi-am încredinţat cauza.
13 Cântaţi Domnului!
Lăudaţi pe Domnul,
căci El salvează sufletul celui nevoiaş
din mâinile răufăcătorilor.
14 Blestemată să fie ziua în care m-am născut!
Ziua în care m-a născut mama mea să nu fie binecuvântată!
15 Blestemat să fie omul care a adus vestea tatălui meu
şi i-a zis: «Ţi s-a născut un copil, un fiu!»,
umplându-l de bucurie cu ea!
16 Omul acela să fie ca cetăţile
pe care Domnul le-a distrus fără milă!
Să audă gemete dimineaţa
şi strigăte de război la amiază!
17 Căci nu m-a omorât în pântecele mamei,
ca să-mi fi fost ea mormântul
şi pântecele ei să mă fi păstrat pe vecie.
18 De ce am ieşit din pântecele mamei
ca să văd necazul şi suferinţa
şi să-mi sfârşesc zilele în durere?“
Mesaj către Zedechia şi către popor. Ieremia prevesteşte căderea Ierusalimului
21 Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului, atunci când regele Zedechia l-a trimis la el pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe preotul Ţefania, fiul lui Maaseia, ca să-i zică: 2 „Întreabă-L pe Domnul pentru noi, căci Nebucadneţar[g], împăratul Babilonului, a pornit la război împotriva noastră. Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Sale, ca astfel acesta să se depărteze de la noi.“
3 Ieremia le-a răspuns: „Spuneţi-i lui Zedechia 4 că aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi întoarce împotriva voastră armele de război care sunt în mâinile voastre şi pe care le folosiţi ca să luptaţi împotriva împăratului Babilonului şi a caldeenilor[h] care vă asediază de dincolo de ziduri. Eu îi voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia. 5 Eu Însumi voi lupta împotriva voastră cu mână întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, cu furie şi cu o mare înverşunare. 6 Îi voi lovi pe locuitorii acestei cetăţi – atât pe oameni, cât şi pe animale – şi vor muri de o molimă cumplită. 7 După aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, regele lui Iuda, precum şi pe slujitorii lui, pe popor, pe toţi cei din cetatea aceasta, care vor scăpa de molimă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile duşmanilor lor, în mâinile celor ce caută să le ia viaţa. Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu-i va fi milă şi nu se va îndura de ei.»
8 Iar poporului acestuia să-i spui că aşa vorbeşte Domnul: «Iată, pun înaintea voastră calea vieţii şi calea morţii. 9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de molimă; dar cine va ieşi să se predea caldeenilor care vă asediază, va trăi şi viaţa lui îi va fi singura pradă. 10 Căci Eu Mi-am îndreptat faţa împotriva cetăţii acesteia, ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul, şi de aceea ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care îi va da foc.»
Mesaj către dinastia lui David
11 De asemenea, Casei regelui lui Iuda să-i spui astfel: «Ascultaţi Cuvântul Domnului! 12 Casă a lui David, aşa vorbeşte Domnul:
‘Faceţi dreptate în fiecare dimineaţă!
Eliberaţi-l pe cel ce a fost jecmănit
din mâinile asupritorului!
Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc
şi va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutăţii faptelor voastre.
13 Iată, sunt împotriva ta,
cetate aşezată în vale,
stâncă a podişului, zice Domnul.
Pe voi, care spuneţi: ‘Cine poate veni împotriva noastră?
Cine poate intra în adăposturile noastre?’,
14 vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul;
voi aprinde un foc în pădurea voastră,
care îi va arde toate împrejurimile.’»“
4 Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, aşa încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. 5 Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem fii ai nopţii sau ai întunericului. 6 Aşadar, să nu mai dormim, cum fac alţii, ci să veghem şi să fim treji, 7 pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce beau, beau noaptea. 8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne punem platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9 Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a primi mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, 10 Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că suntem treji, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum, de fapt, şi faceţi.
Instrucţiuni finale
12 Vă cerem, fraţilor, să-i respectaţi[a] pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. 13 Preţuiţi-i în dragoste, datorită lucrării lor! Trăiţi în pace între voi! 14 Vă încurajăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei leneşi[b], să-i încurajaţi pe cei descurajaţi, să-i ajutaţi pe cei slabi, să aveţi răbdare cu toţi! 15 Aveţi grijă ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ci urmăriţi întotdeauna să faceţi binele, atât unul altuia, cât şi tuturor.
16 Bucuraţi-vă întotdeauna!
17 Rugaţi-vă neîncetat!
18 Mulţumiţi în orice împrejurări, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi! 19 Nu stingeţi Duhul!
20 Nu dispreţuiţi profeţiile, 21 ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun! 22 Feriţi-vă de orice rău!
23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24 Cel Care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
25 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi!
26 Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă! 27 Vă cer înaintea Domnului ca această scrisoare să le fie citită tuturor fraţilor.
28 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! (Amin)[c].
Psalmul 82
Un psalm al lui Asaf.
1 Dumnezeu Îşi ia locul în adunarea lui Dumnezeu;
El judecă în mijlocul „dumnezeilor[a]“.
2 „Până când veţi mai judeca cu nedreptate
şi veţi continua să-i favorizaţi pe cei răi?Sela
3 Faceţi dreptate celui sărman şi orfanului,
daţi dreptate celui nevoiaş şi lipsit!
4 Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel amărât,
izbăviţi-i din mâna celor răi!“
5 Dar ei nici nu ştiu, nici nu pricep;
umblă în întuneric;
de aceea se clatină temeliile pământului.
6 Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei»,
fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.
7 Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând
şi veţi cădea ca orice alt conducător.“
8 Ridică-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul,
căci Tu iei în stăpânire toate neamurile!
9 Apără-ţi cauza împotriva semenului tău,
dar nu dezvălui secretul altuia,
10 ca nu cumva cel ce îl aude să te facă de ruşine
şi să ai o reputaţie proastă, care să nu se mai şteargă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.